Cum au reuşit românii să-şi impresioneze până şi adversarii în Primul Război Mondial. Cele mai eroice şi nebuneşti atacuri ale Armatei

În Primul Război Mondial, Regatul României a intrat de partea Antantei în anul 1916. Rămasă singură în faţa a trei armate, printre care şi maşina de război germană, armata micului stat balcanic a luptat mai mult pentru supravieţuire. Mereu hăituită de bine dotatele armate nemţeşti, hărţuită de armatele austriece şi bulgăreşti, într-o continuă retragere mai ales în prima parte a războiului, Armata Română a fost la un pas de dezastru.

Cu toate acestea, istoricii militari arată că de multe ori contingentele româneşti au fost salvate de la distrugere şi dezonoare de eroismul soldaţilor. Poate cele mai mari fapte de vitejie, aparent nebuneşti şi inutile, au fost cele ale cavaleriei. Luptători, de multe ori de origine nobilă, mai ales în corpurile ofiţereşti, pentru care onoarea şi vitejia pe câmpul de luptă erau cele mai importante repere.

Aceşti războinici călare erau de altfel ultima rămăşiţă a vremurilor eroice ale războaielor medievale, în pragul conflictelor globale moderne. Elitişti, înarmaţi cu lănci, săbii şi carabine scurte, luptau încă după vechile reguli ale cavalerismului într-o lume a războiului dominată de mitraliere, tunuri şi alte dotări militare ucigătoare. Aceşti cavalerişti ai armatei române au reuşit să impresioneze cu vitejia şi eroismul lor, inclusiv pe adversari. Ei sunt protagonişti a două dintre cele mai glorioase şi nebuneşti atacuri ale armatei române în Primul Război Mondial, două şarje ale cavaleriei care au rămas în istoria militară drept un exemplu de onoare marţială.

Cu lănci şi săbii împotriva mitralierelor

Alte articole

Armata Română caută zeci de civili pe care să-i transforme în Rambo. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Meseria care ia avânt în România. Angel Tîlvăr confirmă schimbarea făcută de români: „Numărul celor care intră în rândul armatei este mai mare decât numărul celor care părăsesc”

Unul dintre aceste episoade glorioase s-a consumat la Robăneşti, în Oltenia, în cele mai grele momente ale războiului pentru armata română. Mai precis, în vara lui 1916, după intrarea victorioasă în Transilvania, armata română s-a trezit singură în faţa unui asalt general. Atacată din sud de bulgari şi de turci, dar şi de austro-germani din vest, armata română părăseşte Ardealul şi se retrage. Nu reuşeşte să reziste în trecători, iar grosul armatei inamice se îndreaptă către sudul ţării şi către Capitală. Contingente ale armatei române sunt pur şi simplu zdrobite şi hăituite în retragere. Divizia I infanterie şi Divizia 17 Infanterie surprinse în marş sunt aproape nimicite de armatele germane, iar Craiova a fost ocupată la 9 noiembrie 1916.

Armata română era la un pas de catastrofă. Din rămăşiţele celor două divizii se constituite un corp Divizia 1-17, cu doar 2.000 de oameni, din cei 25.000 cât aveau cele două divizii înainte de înfrângere. Armata era în retragere şi încerca pe cât posibil să oprească inamicul. Mai mult decât atât, ofiţerii încercau să limiteze pierderile pentru a se putea regrupa în apărarea capitalei. În acel moment o baterie de artilerie germană instalată în apropiere de Spieneni făcea prăpăd în rândul armatei române. Ceea ce mai rămăsese din diviziile de infanterie nu se putea retrage, fiind practic condamnate la moarte sub ploaia de obuze. În acel moment, intervine un regiment de roşiori, călăreţi olteni, gata să intre în luptă într-o misiune sinucigaşă. Mai precis era vorba de Regimentul 9 Roşiori condus de Căpitanul Filliti. Istoricii spun că aveşti luptători călare s-au oferit voluntari să atace bateria inamică. Practic şarjau pentru a opri focul asupra armatei române şi pentru a le asigura retragerea.

„Căpitanul Filitti, comandantul escadronului al III-lea din Regimentul 9 Roşiori, se oferă voluntar să şarjeze. I se alătură locotenenţii Emil Mora – care făcuse recunoaşterea, Iuliu Roşca – adjutantul regimentului şi sergentul voluntar din războiul de independenţă, Gheorghe Donici, în vârstă de 67 ani”, precizează colonelul în rezervă Dumitru Matei în revista „Memoria Oltului şi a Romanaţilor” nr 4 din aprilie 2016. Erau 110 cavalerişti înarmaţi cu lănci şi săbii, pregătiţi să se repeadă contra liniilor germane. Au plecat în pas mărunt, iar odată ajunşi în faţa bateriilor germane s-a dat ordinul „Pentru atac lancea în cumpănire, marş”.

Cei 110 cavalerişti români aplecaţi pe gâtul cailor şi cu lăncile în faţă, urlând strigăte războinice, s-au năpustit în galop asupra bateriilor germane. Efectul a fost cel scontat, artileriştii germanii au luat-o la fugă în faţa iureşului cavaleriei. „Escadronul iese din firul de vale format de pârâul Vlaşca, se desfăşoară în linie de plutoane cu centrul său pe drumul care leagă localitatea Lăcriţa Mică cu şoseaua Craiova-Balş şi porneşte în galop spre bateria de tunuri germane şi trupele aflate pe şosea. Bravul sergent veteran Gheorghe Donici, venit de pe meleaguri moldovene să lupte ca voluntar contra vrăjmaşului invadator, şarjează lângă comandantul escadronului. La vederea roşiorilor, artileriştii intraţi în panică îşi părăsesc poziţia”, precizează colonelul Dumitru Matei. În acel moment însă bine poziţionate, au intrat în acţiune mitralierele germane. Nemţii trăgeau din flanc contra luptătorilor înarmaţi cu săbii şi lănci. Niciun cavalerist însă nu a oprit şarja.

Citeşte mai mult pe adevarul.ro