Cum decurge viaţa de zi cu zi în puşcărie pentru Relu Fenechiu. Câţi bani poate cheltui

Timp de cel puţin 3 ani şi 4 luni, când va putea fi eliberat condiţionat, Relu Fenechiu va trebui să se supună normelor interne din Penitenciarul Iaşi, potrivit Ziarul de Iaşi. Fostul ministru are deja trei nopţi dormite în celulele închisorii, el împărţind celula, potrivit unor surse, cu fratele său, Lucian Fenechiu, şi cu omul de afaceri Bogdan Damian.
Romania TV
04 feb. 2014, 08:48
Cum decurge viaţa de zi cu zi în puşcărie pentru Relu Fenechiu. Câţi bani poate cheltui

La Penitenciarul Iaşi, fiecare deţinut este obligat să se supună normelor interne, de neconceput pentru mulţi dintre cei din exterior. Şi programul acestora începe dis de dimineaţă.

Astfel, în fiecare zi, cei 1.500 de deţinuţi de la Iaşi se trezesc de la ora 6. Au la dispoziţie jumătate de oră pentru a se spăla pe ochi sau pe dinţi. După care urmează masa. Micul dejun al unui deţinut de la Iaşi include de cele mai multe ori biscuţi, ceai, marmeladă sau margarină. După ce au luat masa de dimineaţă, urmează apelul, atunci când toţi puşcăriaşii sunt adunaţi şi număraţi de reprezentanţii Peniteciarului.
Urmează cinci ore de program de voie, în care deţinuţii au la dispoziţie mai multe activităţi pentru a-şi umple timpul. În acest interval, unii pot munci în cadrul penitenciarului sau în afara lui, dar se poate şi participa la diferite activităţi culturale, educative sau religioase. Tot în acest interval de cinci ore, 8 – 13, deţinuţii pot primi şi vizite. Vizitele sunt permise de patru ori pe lună.

Masa de prânz din penitenciar se poate lua începând cu ora 13. Meniul este format din două feluri de mâncare. Întotdeauna o ciorbă, şi un fel doi din care nu lipsesc orezul, fasolea sau cartofii. „Timp de zece zile, la prânz, deţinuţii primesc feluri de mâncare diferite. După ce trec aceste zece zile, meniul se reia“, spun reprezentanţii Penitenciarului.

După ce mănâncă şi la prânz, deţinuţii au iarăşi parte de un program mai flexibil, care durează până spre seară. Pot primi din nou vizite, pot înainta diferite cereri sau se pot uita la televizor. De asemenea, ei pot face şi cumpărături. Beneficiind de cardul pe care îl are fiecare deţinut, ei pot merge şi cumpăra diferite produse de la magazinele situate în incinta închisorii. Banii de pe cardul personal pot fi viraţi de familie în conturile Penitenciarului şi apoi distribuiţi. Un deţinut nu poate cheltui însă mai mult de trei pătrimi din salariul minim brut pe economie (850 de lei).

Ziua se încheie cu masa de seară, respectiv un fel de mâncare caldă (orez, paste făinoase, cartofi etc.), după care un nou apel. De la 20 şi până la 22, fiecare îşi umple timpul aşa cum doreşte. La 22, luminile din penitenciar se sting şi fiecare merge la culcare.

Printre beneficiile de care poate bucura un deţinut din Penitenciarul Iaşi se numără şi vizitele conjugale. Sunt mai multe criterii luate în calcul în astfel de situaţii. Cei care au soţii, pot primi o vizită conjugală de două ore, o dată la patru luni.

VEZI SI:

Fenechiu, expertizat psihologic pentru a se vedea cum se adaptează în închisoare

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda