Cum decurgeau întâlnirile lui Nicolae Ceauşescu cu liderii străini: cu MIG-ul în Grecia după pepeni

În toată „cariera“ sa diplomatică, una din ocupaţiile vitale în viaţa sa de lider comunist, Ceauşescu a jucat mereu la cel puţin două capete, între marile puteri ale vremii, SUA şi URSS. „Ceauşescu nu era nici comunist, nici democrat, nici cu ruşii nici cu americanii. El trebuia să fie văzut ca un lider care căuta colaborări economice cu oricine, fără a implica interesele militare sau cele politice“, explică istoricul Dan Falcan.

Întâlnirile cu şefii de stat americani şi sud-americani: negocieri economice, gesturi de lider mondial şi schimburi culturale

Fostul lider comunist era înainte de toate un bun negociator, o spun chiar cei care i-au fost alături, dar o dovedesc şi acordurile economice încheiate cu majoritatea şefilor de stat cu care se întâlnea. Este şi cazul relaţiilor cu Statele Unite ale Americii. Scopul vizitelor oficiale era economic, Ceauşescu având mereu o armată de oameni, funcţionari români şi oficiali ai ţărilor care urmau să fie vizitate, care pregătea evenimentul în detaliu. Aceste delegaţii de specialişti plecau primele peste hotare. Se analiza posibilitatea încheierii acordurilor economice în diverse domenii, dar “apăreau probleme. Cu ocazia vizitei la nivel înalt, se spărgea gheaţa”, a declarat Ştefan Andrei, ministrul de Externe între 1978 şi 1985, apoi, până în 1989, viceprim-ministru al Comerţului Exterior, citat de site-ul ceausescunicolae.wordpress.com.

Citeşte şi: A fost găsită averea soţilor Ceauşescu? E vorba de o sumă fabuloasă

Alte articole

Animalul care nu are ce căuta în România, dar pe care Ceaușescu și-a dorit nespus să-l vâneze fără să meargă în străinătate

Care este salariul pe care-l primea Nicolae Ceaușescu, la final de lună. Suma este cea mai mică din istoria președinților de stat

„Tot ce aveam noi, membrii delegaţiei, bodyguarzi, bucătar, presă, încăpea într-un avion. Niciodată n-am mers mai mult decât un avion, un Boeing. Ceauşescu nu permitea ca membrilor delegaţiei să li se dea o diurnă. Deci, eu plecam fără niciun ban în buzunar. El impusese ca să nu fie decorat decât el şi ea. De aceea, spre deosebire de alţii, eu, ca ministru de Externe, n-am fost decorat, pentru că a spus: nu, la noi nu se decorează decât şeful statului şi tovarăşa. O altă chestiune este că toate cadourile pe care le primeau membrii delegaţiei le ridicau cei de la protocol”, a mai spus Andrei, potrivit sursei citate. Conform spuselor fostului ministru, în timpul vizitei, Ceauşescu primea informaţii pe mai multe căi: de la Agerpress şi de la Securitate.

Ceauşescu a dus mai departe ce a început Dej

În ultimii ani în care Gheorgiu Dej a condus România, s-au stabilit nişte legături diplomatice pe care mai târziu Ceauşescu le-a preluat şi chiar îmbunătăţit, spun istoricii. „În 1968, când se bănuia că Richard Nixon va fi candidatul Republicanilor, Ceauşescu l-a invitat într-o vizită oficială în ţară. Devenit ulterior preşedinte, într-un soi de răsplată, Nixon a venit, un an mai târziu, în România. Era pentru prima dată când un preşedinte american venea într-o ţară comunistă. Apoi lucrurile au continuat aşa, Ceauşescu mergea în Statele Unite, preşedinţii americani veneau aici“, a mai explicat Dan Falcan. Potrivit istoricului, relaţia cu SUA a fost una bună, scopul principal al lui Ceauşescu este de a prelungi clauza naţiunii favorizate.

Ceauşescu, punte între Asia şi SUA

Mai mult, Ceauşescu ar fi ajutat chiar la aproprierea dintre SUA şi China, acestea având relaţii bune cu ambele ţări. Totodată, dictatorul comunist ar fi intervenit şi ajutat la semnarea tratatului de pace dintre Vietnam şi USA, din ianuarie 1972.

Lider comunist le făcea multe probleme celor însărcinaţi cu protocolul. “Când mergeam peste hotare, Ceauşescu schimba vizita: nu mai mergem încolo, să fie aia, să fie ailalta. Îi dădea peste cap, încât şeful protocolului din Egipt, de exemplu, după o vizită a lui Ceauşescu primea concediu o săptămână, atat de mult îl năuceam”, îşi aminteşte fostul ministru de Externe, citat de ceausescunicolae.wordpress.com.

În primăvara anului 1978, Nicolae Ceauşescu sosea în Statele Unite ale Americii, într-o vizită pentru care făcuse eforturi intense. Deşi James Earl „Jimmy” Carter, Jr. (preşedintele SUA în perioada 1977-1981) considera comunismul îndreptat împotriva drepturilor omului, echipa sa a abordat o nouă politică pentru Europa de Est, orientată pe diferenţierea între ţările comuniste, acordând atenţie celor mai liberale în politica internă sau mai independente faţă de Uniunea Sovietica. „Politica externă a României, care adesea sfida eforturile Moscovei de a reduce autonomia Bucureţtiului, a făcut ca regimul lui Ceauţescu sî primească un tratament diferit din partea americanilor. Ceauşescu era nerăbdător să-l vadă pe Carter. Voia, de asemenea, să vină în Statele Unite să se întâlnească cu personalităţi din lumea afacerilor, în special din domeniul tehnologiei energetice şi petrochimiei. La 2 iunie 1978, preşedintele Carter a trimis o scrisoare Congresului pentru reînnoirea anuală a clauzei naţiunii celei mai favorizate acordate României. Congresul a aprobat prelungirea pe trei ani a acordului comercial şi a reînnoit clauza acordata României pentru înca 12 luni“, este descrisă vizita pe site-ul citat.

Castro şi Ceauşescu, prietenie la cataramă

Este cunoscut faptul că cei doi lideri comunişti erau buni prieteni şi că ţările conduse de ei aveau şi câteva acorduri economice. Conform site-ului dedicat lui Nicolae Ceauşescu, pe 29 august 1973, cuplul prezidenţial pleca în vizită oficială într-o serie de ţări din America Latină, sub semnul păcii şi al prieteniei. Prima pe listă era Republica Cuba.

„Aproape 50.000 de cetăţeni ai oraşului Santiago de Cuba vor fi scoşi în stradă pentru a participa la marele miting al prieteniei româno-cubaneze. La 2 septembrie 1973, în cadrul acestei vizite în Cuba, Nicolae şi Elena Ceauşescu se vor întâlni cu cetăţenii români care îşi desfăşurau activitatea în Cuba. Între Fidel Castro şi Nicolae Ceauşescu au loc convorbiri care exprimau , conform ziarului Scânteia al acelei perioade. România nu fusese consultată de sovietici în problema instalării rachetelor în Cuba, asa că a rămas neutră“, mai arată sursa citată.

Faptul că a existat o apropiere puternică între cele două ţări o demonstrează şi câteva dintre produsele ajunse din Cuba în România, dar şi vizitele frecvente ale liderului comunist, Fidel Castro, în ţară.

„Se mai făceau şi schimburi culturale în sensul în care noi trimiteam formaţii folclorice şi ei făceau la fel. În ţară, se găseau rom cubanez, trabucuri cubaneze, zahăr. Noi le dădeam tractoare şi alte utilaje de care aveau nevoie“, mai explică istoricul Dan Falcan.

Potrivit site-ului dedicat fostului dictator comunist român, la fiecare vizită pe care o efectuau în străinătate protocolul era acelaşi. Ziarele din România descriau la unison primirea întotdeauna călduroasă, entuziastă făcută de preşedinţii ţărilor pe care Nicolae Ceauşescu le vizita. Întotdeauna se dădea un banchet în onoarea înalţilor oaspeţi. Într-un cadru solemn se decernau titluri de “doctor honoris causa” preşedintelui român, iar distinsei sale consoarte i se conferea câte un titlu de membru de onoare al Consiliului universitar. Se vizitau fabrici, aveau loc întâlniri cu grupuri de reprezentanti ai vietii economice şi ai cercurilor de afaceri. Astfel au vizitat în cursul lunii septembrie 1973 Republica Costa Rica, Republica Ecuador şi Columbia.

„După cum era obiceiul, Fidel Castro şi Nicolae Ceauşescu veneau într-o maşină deschisă de la aeroport. Fidel Castro, un om foarte înalt, doi metri şi ceva, iar Ceauşescu era foarte scund. Ceauşescu a fost instalat pe o lădiţă ca să pară diferenţa cât mai mică. Şi iaraşi interesant este faptul ca s-a organizat o vânătoare în munţi şi Fidel Castro venea dintr-un periplu prin ţările africane, unde temperatura era alta, dar şi fusul orar era diferit. Ajuns la locul de vânătoare, s-a culcat şi s-a mai trezit abia a doua zi. Vânătoarea n-a mai avut loc. Sigur, acestea sunt aspecte anecdotice pe care cei din preajma lui Ceauşescu le cunosc mai bine, cu exactitate, eu spun doar ceea ce s-a auzit ca un fapt divers”, scria istoricul Ioan Scurtu despre Castro şi Ceauşescu.

Potrivit istoricilor, în statele din America latină, Nicolae Ceauşescu căuta să stabilească relaţii economice, pentru ca România să aibă o piaţă de desfacere pentru produsele făcute în ţară. De exemplu, în Venezuela ţara noastră exporta utilaje petroliere. 

Vizită la nivel înalt: Ceauşescu şi Tito, la Timişoara

Cea mai importantă vizită de rang înalt organizată la Timişoara, după război, a fost cea făcută de preşedintele iugoslav Iosip Broz Tito. Evenimentul a avut loc în 1 februarie 1969, când Tito a fost aşteptat în Gara de Nord de delegaţia română în frunte cu Nicolae Ceauşescu şi primul ministru Ion Maurer.

Şefii de stat au fost îmbarcaţi în limuzine decapotabile Mercedes, iar pe tot traseul pe care s-au deplasat erau întâmpinaţi de mii de timişoreni care fluturau steaguri iugoslave şi româneşti.

„Tito a fost întâmpinat de 10.000 de sârbi în gara de la Timişoara. A fost o vreme în care Tito era deja împăcat cu România. Se ştie că peste o mie de sârbi au fost aruncaţi în închisori, peste 4.000 au fost deportaţi în Bărăgan. Delegaţia română a fost condusă la aceea vreme de Ion Iliescu, iar cea sârbă, de Miloş Todorov, preşeditele organizaţiei sârbilor”, a declarat deputatul Slavomir Gvozdenovici, fostul preşedinte al Uniunii Sârbilor din România.

Există şi o legendă despre un cadou primit de Tito din partea românilor. „Presa din Serbia a scris seriale întregi despre această poveste. Se spunea despre un tablou celebru, pictat de Grigorescu, în rama căruia s-ar fi descoperit mai târziu un microfon”, a mai spus Gvozdenovici.

În cadrul vizitei de prietenie de la Timişoara, Tito a purtat discuţii cu Nicolae Ceauşescu la Comitetul Central, în clădirea de astăzi al CJT-ului, iar apoi a făcut o vizită la fabrica Electrometal. În cele cinci zile petrecute împreună la Timişoara, Ceauşescu şi Tito au luat masa la restaurantele Palace, la Continental şi la vila Internaţional.

Renumitul interpret de muzică populară, Laza Knejevici, a fost printre muzicienii care au cântat pentru Tito şi Ceauşescu.

CITEŞTE ŞI: Dezvăluiri INEDITE despre Nicolae Ceauşescu, făcute de un fost colaborator al DICTATORULUI

„La aceste protocoale de gradul 0 oamenii erau selectaţi la sânge. Eu cântam în aceea perioadă la acordeon. O acompaniam pe cântăreaţa Nada Davici. Am început repetiţiile cu câteva săptămâni înainte, iar repertoriul trebuia aprobat de cei de la Cultură. După ce am cântat, nu au fost aplauze, dar Tito a dat din cap aprobator, semn că i-a plăcut”, şi-a amintit Laza Knejevici.

Artistul timişorean a mai cântat o dată pentru Tito, la vizita acestuia de la Bucureşti, din 1956. 

Cu MIG-ul după pepene galben

Feri Datcu, fostul bucătar care se ocupa de protocolul oficial când venea Ceauşescu la Timişoara, a povestit o întâmplările de la întâlnirea lui Ceauşescu cu Iosif Broz Tito, de la Timişoara. Preşedintele iugoslav a stat aici nu mai puţin de cinci zile, alături de Ceauşescu.

“În ultima seară, s-a organizat banchetul de final, la Internaţional. Noi trebuia să preparăm ce scria la meniul pe care îl primeam. Dimineaţa, am observat că la desert era şi pepene cu îngheţată. Dar de unde pepene galben, că era iarna. S-au dat telefoane peste telefoane, însă fără succes. Directorul de la Gospodăria de Partid a venit şi a dat telefon la aeroport, de unde a fost trimis un avion MIG în Grecia. S-a întors cu şase bucăţi de pepene, astfel că seara, pe la ora 12.00, oaspeţii au putut să servească pepenele cu îngheţată”, a declarat Feri Datcu.

Când a plecat Tito, bucătarii care erau detaşaţi la Hotel Internaţional au primit din partea sârbilor câte 500 de dolari, trei feluri de băuturi şi un aparat de ras Wellington. “Cei care stăteau cu Ceuşescu nu au primit nimic. Aveau doar cei 187 de lei pe zi, bani pe care îi primeam de fapt toţi”, a spus Datcu.

Ţeapa cu Oltcitul de la Francezi

În 1979, Nicolae Ceauşescu l-a primit la Bucureşti, pe Valery Giscard d’Estaing, preşedintele Franţei. Atunci s-au semnat mai multe acorduri care au dus la dublarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.

„Cea mai proastă afacere făcută atunci cu francezii a fost Oltcitul. Am scos din faliment Citroenul, România a investit 1 miliard de dolari în linia de construcţie a Oltcitului care până la urmă a ieşit o maşină proastă şi scumpă. Aici francezii ne-au tras pe sfoară: dacă Renault a făcut Dacia care a mers 30 de ani, Oltcitul a fost un eşec care ne-a costat mult. Atunci am făcut şi legături cu Piaţa Comună, erau raporturi sectoriale: ce puteam să exportăm? Cât putem vinde produse siderurgice, câte din industria uşoară? Atunci, în contactele noastre cu Piaţa Comună, Franţa ne-a ajutat. Francezii s-ar arătat îngrijoraţi de faptul că noi începusem să dezvoltăm relaţii cu fostele colonii franceze, din Africa. Dar noi le-am spus că noi cu ce vrem să intrăm acolo nu vrem să le luăm locul, nici nu avem puterea să le luăm locul”, a povestit Ştefan Andrei, Ştefan Andrei fost ministru Externe.

Citeşte mai mult pe historia.ro