Este uimitor ce intorsaturi poate lua viata. Acum esti in biroul avocatului si discuti despre posibilitatea de a adopta un copil, iar in clipa urmatoare esti in baie cu un betigas in mana si… surpriza: ai doua linii roz pe el.
Aveam 41 de ani si eram gravida. Lumea mea s-a intors cu susul in jos.
Era septembrie 2002. Vestea venea la doar trei saptamani de cand medicul imi spusese ca am glicemia usor ridicata si mi-a sugerat sa fac un test de toleranta la glucoza.
Am pus imediat mana pe telefon si am sunat un prieten de-al sotului meu, un renumit obstetrician si i-am citit rezultatele testului. Dupa o pauza mi-a spus: „Umm-huh. Asteapta un minut, sa sun pe cineva”. A revenit si mi-a spus sa ma duc urgent la el. Nu prea aveam chef si l-am intrebat daca n-ar fi mai bine sa ma duc a doua zi. „Esti diabetica. Bebelusul nu poate astepta pana maine!”, mi-a spus nervos.
Apoi mi-a explicat ca acest diabet despre care n-am stiut ar fi putut influenta dezvoltarea bebelusului meu. Jumatate de ora mai tarziu am ajuns intr-un loc care s-a transformat in a doua mea casa: Centrul de Diabet din cadrul Universitatii Columbia.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.