Cum îţi alegi Baba. Tradiţii şi superstiţii în martie. Babele 2020, ce nu e bine să faci până în 9 martie. A cui este Baba luni?

Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, în credința populară. La noi, la români, există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă câte o zi, adică o „babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme. Citeste mai jos, pe RomaniaTV.net, mitul care sta la baza acestui obicei mostenit din stramosi si afla cum se aleg babele de martie.
Filip Stan
01 mart. 2020, 17:03
Cum îţi alegi Baba. Tradiţii şi superstiţii în martie. Babele 2020, ce nu e bine să faci până în 9 martie. A cui este Baba luni?

Conform credinţei populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care, începând cu 1 martie şi până pe data de 9 martie, începe să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă.

Astfel, cea mai strașnică și capricioasă dintre toate babele este considerată BABA DOCHIA, care stă la cumpăna dintre iarnă și primăvară, dintre anul nou și anul vechi.

Ce trebuie sa stii despre mitul babelor de martie

Acest obicei popular spune ca femeile trebuie sa isi aleaga o baba, adica o zi din perioada 1-9 martie, primele zile de primavara. In functie de cum va fi vremea in ziua respectiva, asa ii va merge si ei tot anul. Zilele senine si calduroase reprezinta fericirea, norocul, belsugul si implinirile, iar cele mohorate si friguroase semnifica neimplinirile, tristetea, dezamagirile si saracia. Vei afla putin mai tarziu cum se aleg babele si prin ce metode poti afla cum iti va merge pana la inceputul primaverii urmatoare.

Vremea capriciasă din ZILELE BABELOR este pusă pe caracterul BABEI DOCHIA, iar, dacă se încălzește treptat, se spune că BABA DOCHIA își leapădă cojoacele. Fiecare cojoc este luat de celelalte babe, numite după zilele săptămânii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joița, Virița, Sitița și Domnica.

De pe 1 pana pe 9 martie fiecare isi alege o zi, sau mai bine zis o baba, asa cum va fi vremea in acea zi asa este si firea omului respectiv spun unii batrani. Altii spun ca asa cum este vremea in acea zi asa va fi si urmatorul an pentru omul respectiv.

Se spune că dacă afară este frig şi întunecat, vei avea un an mai prost, dar dacă în ziua aleasă va fi cald şi soare, vei avea un an minunat. Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se crede că vin moșii și căldura.

Babele de primăvară mai sunt cunoscute și sub numele de zilele Babei Dochia. Ori de câte ori serbăm Babele vom celebra, de fapt, trecerea de la iarnă la vară. Primele zile din luna martie sunt considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase. Etnografii spun că tradiţia „babelor” a apărut din mitul Babei Dochia, unul cel mai importante din cultura românească. Baba Dochia şi-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 martie.

Babele din martie – se aleg sau îţi sunt sortite? Ia uite ce babă ţi se cuvine în funcţie de data naşterii. Tradiţii şi obiceiuri

În străvechiul calendar roman, anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârșite și trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră hotar între anotimpul friguros și cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 și 9 martie reprezinta intervalul de timp în care Dochia își împlinește destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaștere. Aspectul instabil al vremii din această perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.

Legenda Babei Dochia
Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o înfățișează ca o babă ce avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori i se ivea ocazia. Odată, la 1 martie, o trimite să spele lâna, dar nu oricum, ci din neagră să o facă albă. Nora a fost ajutată de un înger, care i-a dat o floare albă şi care i-a spus să spele lâna cu ea. După ce Baba Dochia îşi vede nora cu o floare în mână, a decis să plece cu oile la munte, fiind convinsă că a venit primăvara.

Baba Dochia îşi pune 9 cojoace de blană şi urcă cu oile pe munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, aşa că ea se dezbracă pe rând de cojoace. Când rămâne fără ele, însă, vine gerul şi o îngheaţă. Dumnezeu o transformă atunci în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire, mai spun tradiţiile româneşti. Acestea ar fi „Babele” din Munţii Bucegi.

Cum se alege baba de primăvară
Tradiţia spune că în perioada 1-9 martie, fiecare persoană are o „babă”. Pentru alegerea babei o metodă este aceea de a-ți alege o zi oarecare între 1 și 9 martie la întâmplare. O altă metodă este de a-ți alege baba în functie de ziua de naștere: dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectivă. De exemplu, dacă este cineva născut pe 6 august baba lui va fi pe 6 martie.

În cazul în care data nașterii este formată din două cifre, se procedează astfel : de exemplu cineva este născut pe 23 decembrie, ziua în care îi pică baba se calculează astfel 2 + 3= 5, deci baba este pe 5 martie. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Mutare strategică făcută de Ungaria în inima României!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie la gunoi pentru români. Amendă 25.000 de lei pe loc. E total interzis oriunde în țară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul