Cum îți poți dovedi anii de vechime munciți dacă ți-ai pierdut cartea de muncă.

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii au explicat ce trebuie să facă românii care și-au pierdut cartea de muncă pentru a dovedi anii de vechime atunci când ies la pensie.
Loredana Brumă
24 iul. 2026, 12:50
Cum îți poți dovedi anii de vechime munciți dacă ți-ai pierdut cartea de muncă.

Cum îți poți dovedi anii de vechime munciți dacă ți-ai pierdut cartea de muncă. Deși cartea de muncă a fost eliminată oficial la 1 ianuarie 2011, moment în care evidența muncii a devenit complet digitală prin registrul electronic REGES / REVISAL, vechiul document rămâne esențial pentru a dovedi perioadele lucrate și stagiul de cotizare realizat înainte de 1 aprilie 2001 pentru stabilirii pensiei.

”Începând cu luna aprilie 2001, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (actualizată până la data de 1 aprilie 2010), toate stagiile de cotizare ale asiguraților sunt gestionate și centralizate într-un sistem informatic administrat de Casa Națională de Pensii. Astfel, datele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie sunt preluate automat din bazele de date instituționale, iar persoanele care depun dosarul de pensionare nu mai trebuie să caute, să obțină și să depună adeverințe de la foștii angajatori”, a explicat Cristiana Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii a Municipiului București, potrivit digi24. 

Cum îți poți dovedi anii de vechime munciți dacă ți-ai pierdut cartea de muncă. Ce trebuie să știe românii care se află în această situație

Lipsa carnetului de muncă nu înseamnă automat pierderea dreptului la pensie. Legea permite dovedirea stagiului de cotizare și prin alte documente precum adeverințe eliberate în original de la foștii angajatori, deținătorii legali ai arhivelor sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale.

Citește și Și românii care nu au muncit deloc primesc pensie. Care este suma garantată de stat, cine poate beneficia de indemnizație socială

Primul lucru pe care trebuie însă să-l facă cei care și-au pierdut cartea de muncă este să declare pierderea în Monitorul Oficial. Acest lucru se poare face online, prin formularul disponibil pe platforma Monitorului Oficial.

Solicitantul trebuie să depună cererea de publicare completată și semnată, copia actului de identitate și copia carnetului de muncă, dacă aceasta există.

În cazul în care firma la care ai lucrat nu mai funcționează, aceasta poate elibera adeverințe care să ateste perioada lucrată, funcția ocupată, salariul și alte venituri relevante pentru calculul pensiei.

Dacă firma nu mai există, solicitarea trebuie adresată deținătorului legal al arhivei societății sau unui operator economic autorizat de Arhivele Naționale care păstrează documentele de personal și statele de plată.

Dacă documentele nu mai pot fi găsite, legea permite folosirea și a altor mijloace de probă. În situațiile complexe, vechimea în muncă sau alte elemente necesare stabilirii pensiei pot fi reconstituite inclusiv pe cale judecătorească.

Citește și Pensii 2026. Cu cât se reduce vârsta de pensionare a mamelor și ce pensie primesc în funcție de numărul de copii

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
Boutoutaou, trimis la „vraciul din Belgrad”. Ultimele noutăți despre situația medicală a mijlocașului de la FCSB
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte