Cum negociezi CEL MAI BUN PREŢ PENTRU VIITOAREA TA LOCUINŢĂ. Sfatul specialistului

Cu toţii ne dorim să putem avea casa la care am visat dintotdeauna. De cele mai multe ori, însă, drumul până la a avea o locuinţă este lung şi plin de obstacole. Chiar dacă pentru mulţi un asemenea efort reprezintă doar o chestiune de bani şi multe hârtii de plimbat şi completat, se pierde din vedere un fapt foarte important: negocierea preţului imobilului. Şi pentru că nu mulţi dintre noi au calităţi de negociator, RTV.NET a cerut sfatul unui specialist în domeniul imobiliar. Vezi mai jos câteva ponturi despre CUM SĂ NEGOCIEZI CEL MAI BUN PREŢ PENTRU CASA TA.
Ileana Popescu
05 mart. 2013, 07:29
Cum negociezi CEL MAI BUN PREŢ PENTRU VIITOAREA TA LOCUINŢĂ. Sfatul specialistului

Achiziţionarea unei locuinţe reprezintă o mare bătaie de cap. Alegerea zonei, căutarea casei perfecte, drumurile nesfârşite la bancă pentru obţinerea unui credit, întâlnirile cu agenţii imobiliari, dacă este cazul, alte drumuri la nesfârşite şi costisitoare la notar, iar lista poate continua. Dacă pentru efectuarea paşilor enumeraţi mai sus cumpărătorul nu are nevoie de competenţe ieşite din comun, doar de timp şi nervi, pentru negocierea preţului locuinţei este nevoie de ceva mai mult.

VEZI ŞI: Garsonierele nu mai au căutare în Bucureşti. Vezi ce preferă cumpărătorii şi care sunt preţurile

În cazul în care vreţi să vă achiziţionaţi o casă şi nu vă permiteţi să apelaţi la un specialist care să vă dea o mână de ajutor, atunci nu ar trebui să treceţi cu vederea câteva ponturi oferite chiar de un profesionist.

„Procesul de cumpărare prevede mai multe etape. Vorbim de prima vizită, atunci când sunt doar în informare şi îmi fac lista proprietăţilor pe care vreau să le vizualizez şi a doua vizită, când am deja lista făcută şi mai rămâne doar să iau decizia. Dacă ajungi să vizionezi o locuinţă, în mod normal ar trebui să îţi placă, având în vedere câte opţiuni de informare ai în momentul acesta.

Ajungem la proprietate şi cel mai important este să tratăm cu respect proprietarul , dar să îi arătăm şi că avem opţiuni, chiar dacă suntem „daţi pe spate” de acea proprietate. Este foarte important să îi arătăm că există şi alte opţiuni, iar acesta este un punct destul de puternic într-o negociere„, a explicat pentru ROMÂNIATV.NET Daniel Crainic, marketing manager la imobiliare.ro.

Foarte important în procesul de negociere este să ştim să scoatem în evidenţă părţile slabe ale locuinţei şi să le folosim în avantajul nostru. „Să nu uitam că şi proprietarul este un om obişnuit care nu are neapărat caracteristicile unui bun negociator. De aceea, trebuie să ne ascundem emoţiile şi subiectivismul în spatele punctelor slabe pe care este bine să le identificăm la acea proprietate (zona, defecte care ţin de construcţie, de interior). Punctele acestea slabe trebuie puţin exagerate, pentru că ne vor ajuta în negociere„, a mai spus Daniel Crainic.

Reţineţi! Proprietatea este foarte bine să fie vizitată şi ziua şi noaptea. „Este bine să mergem la proprietate de mai multe ori, în diferite momente ale zilei. Fiţi atenţi la defecte! Ele pot fi de la vecini, până la ce găsim în acea proprietate. Este bine să ne uităm în camere, băi, bcătărie, la ţevi, robinete, la calitatea pereţilor, la calitatea parchetului. Este bine să ne uităm la detalii şi să exagerăm puţin efortul de investiţie pe care îl va presupune renovarea acelei proprietăţi pentru noi”, a mai completat Daniel Crainic.

Totuşi, recomandarea specialistului, în cazul în care eventualul cumpărător nu ştie să negocieze, este ca cel mai bine să apeleze la o cunoştinţă în care are încredere sau la un profesionist. De asemenea, este bine ca persoana în cauză să nu intervină în procesul de negociere decât la final.

CITEŞTE ŞI: Cu cât au scăzut preţurile apartamentelor vechi din Bucureşti în 2012

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“