Cum nu a ştiut un sat de peste 1.000 de locuitori de atrocităţile de la Gămăceşti. Ce spune primarul

La fel de şocant ca ştirea găsirii unor sclavi în lanţuri într-un sat din România este faptul că acest lucru durează de opt ani. Cum a fost posibil ca nimeni să nu ştie, să nu spună nimic despre ororile de la Gămăceşti, o comunitate de puţin peste 1.000 de oameni? Cum nu au aflat autorităţile vreme de opt ani că sub nasul lor se petrec acte de Ev Mediu?
Bogdan Păcurar
14 iul. 2016, 10:14
Cum nu a ştiut un sat de peste 1.000 de locuitori de atrocităţile de la Gămăceşti. Ce spune primarul

Satul Gămăceşti, unde poliţiştii şi procurorii au eliberat 40 de sclavi ţinuţi în condiţii greu de imaginat şi abuzaţi, aparţine de comuna Berevoeşti, în judeţul Argeş. Comuna are patru sate: Berevoeşti, Gămăceşti, Bratia şi Oţelu.

Potrivit datelor ultimului recensământ oficial realizat în România (2011), satul Gămăceşti are 1.165 de locuitori şi este al doilea ca mărime, după satul Berevoeşti (2.018 locuitori), celelalte două fiind mai degrabă nişte cătune, fiecare cu circa 100 de locuitori. 

Ca structură etnică, comuna Berevoeşti (total populaţie: 3.372 locuitori) este formată din români (2.352) şi romi (918), pentru restul neexistând informaţii disponibile.

Satul Gămăceşti nu este întins, ci aşezat de-a lungul unui drum judeţean care îl străbate, paralel cu albia râului Bratia, pe o lungime de circa 1,5 km. Potrivit primarului comunei Berevoeşti, Florin Proca, citat de Mediafax„Gămăceşti este un sat izolat, cu aproximativ 600 de gospodării, locuit în proporţie de 90% de persoane de etnie rromă. Casele acestora sunt la aproximativ 400 de metri distanţă de celelalte case din localitate. Cei mai mulţi dintre localnicii din Gămăceşti au documente”.

Acest sat, cu câteva sute de case, de opt ani trăieşte într-o formă de sclavagism fără ca cineva să ştie. Cel puţin aşa pretind autorităţile. Primarul comunei Berevoeşti, Florin Proca, aflat la al doilea mandat, a declarat că nu ştia de sclavii din Gămăceşti.

„Niciodată nu mi s-a adus la cunoștință că aceste persoane sunt ținute în lanțuri, sunt exploatate…Niciodată nu am știut de asemenea lucruri care s-ar fi putut întampla în comuna Berevoești. Vă dați seama că nu este o situație plăcută și că nu face cinste comunei. Niciodată nu am știut că aceste persoane sunt sechestrate, sunt maltratate…Sunt cinci sate în localitate. Satul Gămăgești are cam 1000 de persoane. Niciodată nu am vazut ceva ieșit din comun. …Nu am auzit niciodată că aceste persoane ar locui în comuna Berevoești… Aceste persoane trăiesc din bișnița cu matetrial lemnos deci cumpară material lemnos din zona respectivă, Berevoești și împrejurimi și îl duc în Alexandria, Teleorman… și îl dau cu alt preț. Am înțeles  că oamenii care au fost ridicați ar fi din zonele respective. Efectiv nu am știut de aceste cazuri și nici de altele. Este greu de crezut că în anul 2016 se poate întâmpla așa ceva. În 2015 au aparut niște zvonuri în urma cărora eu am sesizat secția de poliție numărul 14, Schitu Golești, la care comuna Berevoești este arondată și au spus că vor face cercetări. Doar la nivel de zvonuri am auzit.  Am făcut primele internții de servicii asistență sociale în zonă. Dar nu am văzut, nu am găsit nimic supect în zonă, cei de asistență socială au mers să verifice, am sesizat poliția în numele primăriei, am facut sesizări către secția de poliție 14 Schitu Golești”, a declarat primarul Florin Proca, citat de ziarul local Jurnal de Agreş.

Cu toate acestea, este greu de imaginat că un grup de oameni dintr-o comunitate mică, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea, poate ascunde, exploata, abuza zeci de oameni ani la rând, fără ca cineva să afle.

Într-adevăr, după intervenţia poliţiştilor şi procurorilor, care au reţinut aproape 40 de oameni din sat pe care îi suspectează că au înfiinţat o reţea de crimă organizată, localnicii au început să admită că ştiau ce se întâmplă în Gămăceşti.

O săteancă din Berevoești a povestit pentru Jurnalul de Argeş ororile din comună și cum ajungeau sclavii pe „moșia” ţiganilor. „Ăștia aduceau boschetari din Vlașca, de la Pitești, de pe unde îi găseau. Îi lua cu japca, îi aducea aici și își bătea joc de ei!”. Femeia și familia sa au poveşti de groază: „Îi chinuiește pe săraci, toată lumea știe, da’ nu spune! Îi pune să spele, să gătească, să sape, să muncească pentru ei, ca sclavii, și se distrează când îi pune să se bată între ei!”.

O altă femeie din sat a spus, sub protecția anonimatului, că au fost chiar şi morţi printre cei exploataţi, despre care nu vorbeşte nimeni. „Au mai murit din ei… Primaru’ știe! Nici doi ani nu-s de când unul de vreo 30 de ani, pe care l-au trimis la lemne cu căruța, a scăpat calul, care l-a trântit într-un canal și a murit cu creierii praștie. A venit Poliția, televiziunile și nu s-a făcut nimic”

Am solicitat un punct de vedere de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş privind sesizarea primarului Florin Proca referitoare la situaţia de la Gămăceşti, însă până la publicare materialului nu am primit un răspuns.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI