Commando 2 este aşteptat să aibă un succes remarcabil, fiind făcut după reţetele de succes ale Bollywood-ului. Adah Sharma, protagonista rolului feminin principal, a spus că va fi cea mai de succes partitură a sa şi că filmul nu este doar unul de acţiune, ci va avea şi elemente de romantism şi momente comice.
„N-am mai făcut niciodată aşa ceva. Chiar dacă este un film serios, are şi mult antren. Am avut doar roluri serioase, tragice până acum. E prima oară când joc într-un rol care este şi amuzant, dar şi plin de acţiune”, a spus actriţa, citată de Indian Express.
Scenele de acţiune, cu împuşcături, au fost deosebit de solicitante, a mărturisit Adah Sharma, care a povestit că a trebuit să ia lecţii de a mânui armele.
Filmul va fi lansat pe 3 martie 2017, la 32 de ani după blockbusterul Commando, cu Arnold Schwarzenegger, care i-a inspirat şi titlul. Rolul din Commando a rămas de referinţă pentru Schwarzenegger, alături de Conan Barbarul – roluri de început de carieră, care i-au asigurat trecerea de la culturism la cinematografie. Ambiţiile fostului Mister Olympia l-au dus până la funţia de guvernator al statului California, însă legătura cu Hollywoodul nu a fost întreruptă niciodată.