Cum poate fi suspendat Klaus Iohannis, conform Constituţiei. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru organizarea referendumului şi cum se ajunge la demitere

Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie, la solicitarea a o treime din numărul total al parlamentarilor şi cu votul majorităţii aleşilor din Legislativ.
Filip Stan
01 nov. 2021, 17:13
Cum poate fi suspendat Klaus Iohannis, conform Constituţiei. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru organizarea referendumului şi cum se ajunge la demitere

Dacă trece de votul Parlamentului, în cel mult 30 de zile trebuie organizeazat referendumul de demitere din funcţie a preşedintelui statului, care trebuie, la rândul său, să îndeplinească mai multe condiţii pentru a fi validat.

Procedura suspendării din funcţie a preşedintelui este prevăzută în Articolul 95 din Constituţie. Astfel, În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Pe durata suspendării preşedintelui din funcţie, interimatul este asigurat de persoana care ocupă a doua funcţie în stat, cea de preşedinte al Senatului, potrivit Articolului 98 din Constituţie.

Prevederile Legii Referendumului

Potrivit Legii referendumului, au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Articolul 8 din Legea Referendumului prevede că Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului, în condiţiile prevăzute la art. 95 din Constituţie. Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?” Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, explică News.ro.

Traian Băsescu, suspendat de două ori din funcţie de către Parlament, scăpat de referendum

Prima suspendare din funcţie a preşedintelui României s-a produs pe 12 februarie 2007, când PSD a sesizat Curtea Constituţională despre iniţierea procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Pe 28 februarie 2007, Parlamentul aprobă înfiinţarea unei comisii de anchetă privind suspendarea preşedintelui, cu 258 de voturi pentru, 76 contra (PD şi PLD) şi 21 de abţineri (UDMR), preşedintele comisiei fiind ales liderul conservatorilor, Dan Voiculescu. Data desfăşurării Referendumului a fost stabilită pentru 19 mai 2007, la limita maximă de 30 zile, conform Constituţiei. Întrebarea referendumului a fost ”Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu? La o prezenţă la vot de 44,45%, 8.135.272 de români au votat la referendumul din 2007. Rezultatul a fost în favoarea preşedintelui. 6.059.315 (74.48% ) au votat NU la întrebarea privind demiterea lui Traian Băsescu, iar 2.013.099 (24,75%) au votat DA.

A doua suspendare din funcţie a preşedintelui s-a produs în 2012. Pe 6 iulie 2012, Parlamentul a votat în favoarea suspendării lui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru, fiind a doua oară când Traian Băsescu era suspendat de Parlament, Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu s-a desfăşurat în 29 iulie 2012. Întrebarea din buletinul de vot era: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?”. Faţă de 2007, la acest referendum s-au aplicat prevederile Legii pentru modificarea articolului 10 din Legea Referendumului, care prevedeau că referendumul este valid dacă la el participă jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. La referendumul din 29 iulie 2012 s-au prezentat la vot 46,24% din românii cu drept de vot. Dintre aceştia, 87,52%, adică 7.403.836 au votat DA, fiind în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu şi 11,15%, respectiv 943.375 persoane au votat NU, fiind împotriva demiterii preşedintelui. Pe 21 august 2012 Curtea Constituţională a invalidat referendumul pentru demiterea preşedintelui cu 6 voturi contra 3 pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar. Comunicatul oficial al CCR arăta că motivul invalidării este lipsa cvorumului la referendum, respectiv că pragul de participare de 50%+1 nu a fost atins.

Citeşte şi: Florin Cîţu, despre alocarea de fonduri pentru subvenţionarea preţului gigacaloriei: „Sumele cerute sunt mai mari la Timişoara, la Iaşi. Vreau să fie clare principiile după care facem aceste alocări”

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre