Cum poate „interveni” guvernul pentru a scădea ratele românilor în franci, euro şi alte monede. Singura cale

Săptămâna trecută a început un adevărat calvar pentru mulţi români, calvar care se vede direct în buzunar. Practic, ratele la creditele în franci elveţieni au explodat, după ce valuta elveţiană s-a apreciat masiv faţă de leul românesc.
Filip Stan
21 ian. 2015, 06:45
Cum poate

Aceată apreciere seamănă puternic cu cea suferită de monedă unică europeană înaintea declanşării crizei economice. Şi care a afectat toată populaţia României, atât la credite, dar şi la preţuri. Să en reamintim, la finele lunii noiembrie 2008, euro era cotat la Banca Naţională a României (BNR) cu 3,7, pentru ca o lună şi câteva zile mai târziu, să ajungă la aproape 4,3. De exemplu, pe 28 noiembrie 2008, cursul de schimb era de 3,7794 lei pentru un euro. Pe 13 ianuarie 2009, cursul era de 4,2985 lei pentru un euro. Un avans de aproape 14%!

FMI a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2015 şi 2016

Ce s-a întâmplat, care a fost motivul pentru care moneda euro a crescut aşa de mult şi de brusc faţă de leul românesc? Înrăutăţirea economiei, apariţia crizei, care s-a manifestat printr-o scădere brutală a economiei româneşti în trimestrul al patrulea din 2008. Ceea ce înseamnă că moneda e strâns legată, direct proporţională cu evoluţia economiei. De aici rezultă şi că reversul e valabil: dacă economia creşte, se întăreşte şi moneda noastră, leul românesc. Creşte faţă de alte valute, cum e euro, francul elveţian şi altele.

De altfel, dacă ne uităm la evoluţiei leului până la criză, aceste afirmaţii se susţin cu putere. Leul s-a apreciat în anii dinaintea crizei, când economia mergea bine (era chiar în pericol de supraîncâlzire). Astfel, cursul mediu din 2005 a fost de 3,6234, în 2006 de 3,5245, în 2007 de 3,3373 lei pentru un euro (datele BNR). Iar prognozele arătau o continuare a trendului de apreciere dacă nu izbucnea criza în 2008.

Criza francului elveţian. Audieri la Comisia de buget, miercuri la Camera Deputaţilor

Astfel, cea mai importantă mişcare pentru ca leul să se aprecieze faţă de alte valute ar fi accentul masiv pe economie, pe creşterea economică. În prezent, economia românească este pe plus, dar avansul nu este considerat încă destul de puternic, de consistent, de stabil, având în vedere şi fluctuaţiile economice de la începutul anului trecut.

Dincolo de accentul pe stimularea economiei, o altă variantă care ar genera şi aprecierea monedei, ar fi activitatea politică. Care e strâns corelată cu mersul economiei. Practic, un parcurs politic fluctuant, fără obiective clare sau fără paşi reali pentru atingerea obiectivelor, generează instabilitate, instabilitate la care investitorii sunt foarte atenţi şi de care se tem enorm. Cum sunt modificările frecvente şi peste noapte la Codul Fiscal.

Udrea, scrisoare pentru Iohannis: PMP cere consultări cu partidele politice pe problema creditelor bancare

Investitorii au nevoie de predictibilitate legislativă din partea autorităţilor, pentru a putea face afaceri aici. Altfel, îşi vinde afacerile aici, cumpără euro şi pleacă cu ei de aici. Iar achiziţiile de euro scumpesc iar această monedă, produc o creştere faţă de leu. Situaţie care ne afectează la rate.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Iustin Petrescu, acuzat că ar fi agresiv și cu actuala iubită. Ar fi fost văzut în timp ce țipa la ea. Cum răspunde Hara
Bzi.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor fi pe val în weekend. Le așteaptă 2 zile de neuitat
Capital.ro
S-a stins cel mai mare actor. A avut o carieră strălucitoare. Românii i-au admirat fiecare rol. Drum lin!
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu banii găsiți într-un apartament moștenit. Ai voie să-i păstrezi sau trebuie declarați?
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Când extremismul a ucis un sat întreg. Povestea cutremurătoare a unei dintre cele mai mari atrocități din istoria Europei
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Cum arată mormântul lui Raul WS, rapperul mort la 23 de ani. Tânărul a fost condus pe ultimul drum zilele trecute
Spynews
Sorin Copilul de Aur a răbufnit după dezvăluirile făcute de presupusa amantă: „Ce-ați vrea, să ne despărțim?”. Cum își împacă soția
Evz.ro
Suvernaismul românesc e toxic. Avertisment despre implicare Rusiei
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
A murit Radu Stroe, fostul ministru de Interne. Avea 75 de ani
Cancan.ro
Inmormântarea lui Ion Iliescu, subiect de scandal! Care este motivul principal și ce dorință ar avea fostul președinte
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. S-a stins un celebru fost ministru al țării: Am primit cu profundă tristețe vestea...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Paradisul chiriilor! Orașul din Europa unde chiria este doar 1 euro pe an
Decizia răsunătoare luată de noul președinte al Poloniei cu privire la România
MediaFlux
Putin pregătește armele nucleare! Are deja planul pentru un nou război
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Așa a condus Simion partidul: cu mâna-n buzunarul fraierilor și zâmbetul larg de haiduc