Astfel, 65,5% dintre cei chestionaţi au declarat că vor să menţină un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională, motiv pentru care intenţionează să pună mai puţină presiune pe ei (32%) şi să prioritizeze viaţa personală în locul carierei (27%).
Printre obiceiurile dobândite în pandemie şi pe care agajaţii români plănuiesc să le menţină şi pe viitor se-numără timpul petrecut alături de cei apropiaţi (60% dintre respondenţi), evitarea zonelor aglomerate (48% dintre respondenţi), practicarea sportului mai mult decât înainte (39% dintre cei chestionaţi). De asemenea, 35% dintre angajaţii români au constatat că e mai profitabil să gătească mai mult acasă, iar 32% dintre ei au ajuns la concluzia că lucrează mult mai bine remote decât la birou. 25% dintre respondenţi fac cumpărături online şi îşi vor menţine acest obicei şi pe viitor.
În pandemie, românii au cheltuit semnificativ mai ăuţin pe haine, iar acest obicei vor să-l păstreze şi pe viitor. Mai exact, 48% dintre respondenţi au declarat că vor limita achiziţia de haine, 45% au declarat că renunţat la călătorii şi vacanţe, alţi 44% au limitat achiziţia de electronice şi electrocasnice, iar 33% au spus că au investit semnificativ mai puţin în hobby-uri. Totuşi, în perioada următoare, 33% dintre angajaţii românii plănuiesc să crească cheltuielile pentru concedii şi 28% pentru serviciile de îngrijire personală.
33% dintre angajaţii români şi 40% dintre angajatorii care au răspuns sondajului consideră că recrutarea după pandemie se va face în totalitate online. 29% dintre angajaţi şi 15% dintre angajatori cred că în procesul de recrutare va fi necesar, pe lângă CV, şi un video de prezentare, iar un sfert dintre angajaţi şi 35% dintre angajatori se aşteaptă să fie introduse şi teste mai amănunţite de aptitudini. În plus, firmele respondente subliniază că recrutarea se va face în principal pe bază de recomandări de la angajaţii existenţi (22,5%).
Sondajul a fost efectuat în perioada 26 iunie – 2 iulie 2020, pe un eşantion de 969 de respondenţi şi 142 de companii mici şi medii din România.