Cum s-au înţepat Mircea Geoană şi Ilie Sârbu la şedinţa conducerii Senatului

Cererea PSD de înlocuire a preşedintelui Senatului a fost expediată rapid în Biroul Permanent de luni al Camerei superioare. Discuția s-a rezumat, în mare, la intervenția lui Mircea Geoană că solicitarea nu poate fi supusă votului pentru că este neregulamentară și la un schimb de replici cu pesedistul Ilie Sârbu. Senatorii PSD nu au contestat în nici un fel nesupunerea la vot a propriei cereri.
Romania TV
19 nov. 2011, 01:36
Cum s-au înţepat Mircea Geoană şi Ilie Sârbu la şedinţa conducerii Senatului

Conform stenogramei şedinţei de luni a Biroului Permanent al Senatului în care s-a discutat solicitarea PSD,  Mircea Geoană a spus din capul locului că aceasta nu poate fi dezbătută pentru că  ”nu îndeplineşte condiţiile regulamentare, legale şi constituţionale”.

Geoană a arătat că formula unei înlocuiri nu este posibilă, iar numirea unui nou preşedinte al Senatului nu poate fi făcută decât după vacantarea oficială a postului de preşedinte şi intrarea într-o procedură de vot în plenul Senatului.

Expunerea social-democratului a fost urmată de un schimb de replici cu liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, pornind de la o remarcă a democrat-liberalului Cristian Rădulescu potrivit căreia dacă e vorba de revocare, atunci PDL vrea să ajute și poate veni cu semnăturile necesare, pe care să le pună ”peste ale celor de la PSD”.

„Iar faceţi alianţă cu PSD-ul?”, a intervenit Geoană.

 „Aţi blamat alianţa cu PDL-ul. Vă amintesc că din acea alianţă aţi rezultat preşedinte”, a reacționat Sârbu.

„Nu, nu, nu, dânsul a spus că suprapune semnăturile”, a arătat Geoană.

 „E bine să nu uitaţi că aveţi acum o perioadă mai grea şi eu vă înţeleg, memoria vă mai poate juca diverse feste”, a replicat Sârbu.

”Nu uit nici artizanii acelei alianţe”,  a continuat Geoană.

„Ştim şi că recunoştinţa este o floare rară, dar, mă rog, în România ne-am obişnuit cu lucrurile acestea”, a mai spus Ilie Sârbu.

„Ştim şi asta. Aici, într-adevăr, aveţi dreptate”, a contracarat șeful Senatului.

”Noi am solicitat să fie introdusă pe ordinea de zi de astăzi a Biroului Permanent, să se pronunţe Biroul Permanent dacă e OK sau nu e OK. Nu altceva. Eu nu am mandat pentru mai mult de la Biroul permanent. Dacă apreciaţi că nu trebuie să intre, mă rog, vă asumaţi…”, a bătut în retragere Sârbu.

Motiv suficient pentru Geoană de a le mai explica o dată membrilor Biroului Permanent că „o chestiune neregulamentară nu poate să facă obiectul unui vot sau a unei decizii a Biroului Permanent sau a plenului”.

Singurul care a mai intervenit a fost senatorul PDL, Radu Berceanu, care a vrut să ştie de la Ilie Sârbu dacă e vorba de o solicitare de revocare sau nu.

„Deci n-aţi făcut o cerere de revocare”, a spus Berceanu. „Nu, nu, dar am spus de la început”, i-a răspuns Sârbu.

„În condiţiile în care nu există o cerere de revocare, consider că Biroul Permanent nu se poate pronunţa cu privire la o procedură care nu figurează în Regulamant”, şi-a încheiat pledoaria Geoană.

Discuţiile s-au oprit fără ca solicitarea PSD de înlocuire a lui Geoană cu Titus Corlăţean să fie supusă la vot.

Nici Ilie Sârbu şi nici un alt senator social-democrat nu au formulat vreo obiecţie faţă de nesupunerea la vot a cererii PSD.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Creierul Băncii Transilvania, anunț oficial despre ce trebuie să faci, de fapt, cu banii. În așa ceva trebuie să investești neapărat, câștigurile sunt garantate
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul