Autocitirea indexului este o metodă care garantează că veți plăti doar pentru energia pe care ați folosit-o efectiv, fără erori de calcul sau estimări incorecte. Astfel, fiecare client poate să evite plățile suplimentare, cauzate de estimări greșite ale consumului și să aibă certitudinea că factura sa reflectă exact ceea ce a consumat.
Citește și: Casa Verde 2025. Modificări semnificative la program, sunt vizați cei care și-au pus panouri pe banii lor
Serviciul de autocitire al indexului, pus la dispoziția tuturor clienților gratuit de E.ON, este o cale 100% eficientă de a ține sub control factura de consum la energie.
Dacă folosești acest serviciu lună de lună, după ce notezi indexul de pe contor, ai siguranța că plătești doar ceea ce ne comunici că ai consumat.
Fiecare loc de consum are alocat un interval activ de transmitere a autocitirii. Acest interval este de regulă de 7 zile la E.ON, identic în fiecare lună, și este stabilit de către Operatorul de Distribuție/ Distribuitorul din zona locului de consum, nu de către furnizorul cu care ai încheiat contract.
De ce? Pentru că Distribuitorul este proprietarul contorului de măsură, acesta îl verifică, înlocuiește, acesta îl repară, tot el este obligat să facă citirea consumului la fiecare 3 luni, index pe care îl comunică apoi furnizorului, pentru ca acesta din urmă să emită factura de regularizare.
De regulă, toată lumea, client casnic sau firmă. Astfel, ne asigurăm că și în cazul unor probleme de comunicație între contor și sistemele informatice ale Operatorului de Distribuție, tu poți să ne comunici cât ai consumat, pentru a fi facturat cât mai corect.
Chiar și cei care au montat la locul de consum un contor smart/inteligent – prin intermediul cărora indexul se transmite de la distanță, automat la Distribuitor – poți transmite indexul în perioada de autocitire. Compania recomandă acest lucru pentru situațiile în care, din diverse motive tehnice, indexul nu ajunge direct la OD.
În România sunt instalate o gamă largă de modele, cele mai întâlnite fiind cele cu afișaj mecanic, electronic și inteligente.
Pe contorul mecanic, citiți indexul afișat înaintea virgulei, de obicei din cadranul negru, de regulă 5 cifre (pot fi între 4 și 8). Ce apare după virgulă, e indicat să rotunjiți în sus, deci să transmiteți un index fără zecimale.
Pe contorul electronic apar și coduri OBIS care indică tipul energiei măsurate. De exemplu, codul OBIS pentru energia activă este 1.8.0. (total energie activă consumată). Pentru peste 90% din consumatorii casnici, care nu au tarif diferențiat, acesta este indexul de citit și transmis.
La contoarele inteligente / smart meter, principalul beneficiu este că dacă acestea sunt integrate și conectate într-un sistem de măsurare inteligentă (PLC power-line communication) vor transmite automat indexul fără intervenția ta. Noi, la E.ON, recomandăm și aici transmiterea autocitirii – index 1.8.0, lunar, pentru situațiie în care există sau apar erori de comunicație între sisteme.
La contoarele cu membrană și dispozitiv mecanic, citim indexul de la stânga la dreapta nu și cifrele din chenarul roșu. Cifra zero din față nu se citește.
La contoarele echipate cu convertoare electronice de volum necesită comunicarea a 3 indecşi pentru înregistrarea autocitirii: index mecanic, volum în condiții de bază (volum convertit), volum neconvertit.
Contoarele de tip SMART, sunt prevăzute cu dispozitiv de transmitere la distanță a indexului prin tehnologia GPRS. Nu mai este nevoie să transmiteți indexul autocitit.
Vezi aici tipurile de contoare existente și cum se transmite indexul autocitit pentru fiecare dintre acestea.
E.ON pune la dispoziție următoarele canale de transmitere a indexului autocitit online și telefonic.
-Intri în contul tău
-Accesezi Transmitere index
-Introduci indexul autocitit și trimiți
-Avantaje? Dacă ai și factura electronică activată, poți solicita imediat și emiterea facturii de consum. Apoi, o primești în maximum 24 de ore.
Vezi oricând istoricul indecșilor facturați. Mai mult, dacă ai cont, setezi alerte și te anunțăm noi când se deschide intervalul de autocitire și când se închide.
-Introduci codul de client și codul de încasare. Le găsești pe prima pagină a facturii de consum.
-Introduci valoarea indexului pe care ai văzut-o pe contor
-Trimiți și gata!
– Nu ești familiarizat cu online-ul? Sună gratuit, nonstop, la 0800 800 900 și spune-le cât ai consumat.
Odată trimis un index, acesta mai poate fi modificat doar până la finalul zilei următoare de la transmiterea inițială. De exemplu: ai trimis un index pe 15 aprilie, ora 15:00. Îl mai poți modifica până pe 16 aprilie ora 23:59.
Folosirea acestui serviciu gratuit este o metodă simplă de a-ți urmări consumul, dar și de a-ți ține sub control valoarea facturii, pe lângă faptul că poți prevedea oarecum din timp impactul facturilor de utilități în bugetul gospodăriei.