Cum să călătoreşti în jurul lumii pe bani publici: Metoda folosită de funcţionarii români

Se poate călători în jurul lumii pe bani publici. Au dovedit-o câţiva angajaţi ai Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, dar şi înalţi funcţionari din Ministerul Sănătăţii. Ei au mers în ţări precum Argentina, Brazilia, Columbia, China sau Australia, potrivit Hotnews. Iar nota de plată a fost pe măsură: aproape 2,5 milioane de euro.
Filip Stan
12 nov. 2013, 15:52
Cum să călătoreşti în jurul lumii pe bani publici: Metoda folosită de funcţionarii români

Totul a început în 2010, pe vremea cand ministru al Sănătăţii era Ritli Ladislau. Atunci, Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor a depus un proiect prin care solicita o finanţare din fonduri europene nerambursabile ca să-şi trimită angajaţii la pregătire în străinătate.

Iar funcţionarii au făcut apoi turul lumii. Au ajuns în Australia, Coreea de Sud, China, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Argentina, Brazilia, ba au avut ce invăţa pana şi in Columbia. Cazarea s-a facut numai la hoteluri de lux, iar costul excursiilor a fost de aproape 2,5 milioane de euro, potrivit Hotnews.

Fiecare ban a fost din fonduri publice, iar funcţionarii au plecat în călătorii fără să mai aştepte evaluarea proiectului. Conducerea instituţiei a cerut subvenţii de la Guvern, banii urmând să fie recuperaţi când se acceptă proiectul. Numai că acesta a fost respins, iar banii cheltuiţi.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Condimentul care reduce colesterolul. Costă numai câțiva lei, se găsește în orice supermarket și ajută la menținerea echilibrului în corp
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
Înşelăciunea Kaufland face ravagii printre clienţi. Mesajul care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cumpărători, ce date se cer
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Radarul de ultimă generație, instalat în România. Detectează de la 450 de km
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CDU/CSU pe primul loc în exit-pollurile alegerilor anticipate din Germania
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!