Cum să dai jos burta fără să mergi la sală

Cine nu-şi doreşte un abdomen plat fără pic de grăsime aşa cum vedem în reclame? Însă doar gândul de a renunţa la mâncarea favorită sau de a merge la sală ne facem să înghiţim în sec şi să trecem la un alt canal unde nu mai apar acele dive cu talie de viespe sau acei bărbaţi cu "tablete".
Romania TV
21 apr. 2012, 06:50
Cum să dai jos burta fără să mergi la sală

Până la urmă, nu toata lumea este atât de norocoasă să aibă un corp de vis, ne spunem în gând cu năduf.  Bineînţeles că ne minţim singuri, în general felul în care arătăm este exact efectul acţiunilor noastre din trecut, însă e mai uşor să dăm vina pe altcineva, decât sa facem schimbările necesare ca să ne ajute să ajungem acolo unde ne dorim.

Iată cateva căi pe care chiar şi cei mai comozi dintre oameni le pot urma pentru a ajunge să aiba talia visată.

1. Stai în poziţie de drepţi. Astfel, poţi da impresia că esti cu cel puţin 2,5.kg mai slab/ă decât în realitate, o spune Deborah L. Mullen, specialist în educaţie fizică şi sport. Uşor de zis greu de făcut. Cum s-ar putea trasnforma o acţiune singulară într-un obicei pe termen lung?

2. Mergeti la culcare cu o ora mai devreme. Astfel, a doua zi nu veti fi epuizati. Toti cei care isi doresc sa scape de grasimea care le acopera burta trebuie sa stie un lucru foarte important: alimentatia sanatoasa impreuna cu un program regulat de exercitii fizice ajuta sa va atingeti obiectivul insa numai daca va odihniti suficient. Lipsa somnului favorizeaza cresterea hormonilor de stres odata cu largirea taliei.

3. Renuntati la apa minerala acidulata. Este adevarat ca atunci cand va este sete, apa acidulata pare o binecuvantare. Insa, potrivit nutritionistului Palinski, gazele astfel inhalate vor avea ca rezultat rapid umflarea abdomenului.

Citeşte continuarea pe Sfatulparintilor.ro

DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca este hotărâtă să rupă normele! Vrea să dea lovitura pe scena de la Untold
Fanatik.ro
Proiect gigant de infrastructură într-un mare oraș din România: 23 de km drum principal, 5 tuneluri, 14 noduri rutiere și peste 30 km de piste de biciclete
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț pentru toată România înainte de alegeri: Am tăcut pentru că....
Playtech.ro
Blackout în Londra. Panică la metrou, trenurile au rămas blocate: „Luminile s-au stins, pur și simplu”
DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Adevarul
Soțul vicepreședintei Curții de Apel București s-a răsturnat cu bolidul de lux. Aurelian Pencea a ieșit pozitiv la drugtest
wowbiz.ro
De ce s-a spânzurat de fapt judecătoarea Georgeta Ciungan! Breaking news
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Diferența dintre George Simion și Nicușor Dan s-a redus. Care sunt procentele anunțate de sociologul Mirel Palada
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan a fost găsită moartă în propria casă! Aceasta a fost o figură emblematică în sportul românesc
Cancan.ro
Ce afecțiunea avea judecătoarea Georgeta Ciungan, care s-ar fi sinucis în Bihor. A fost internată la începutul anului, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Guvern PSD-AUR cu Călin Georgescu prim-ministru. Nicușor Dan a făcut anunțul serii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Un copil de 3 ani și o femeie, morți după ce au căzut din căruță. Cei doi au fost loviți în plin de un camion
Nicușor Dan răstoarnă toate calculele. La asta nu se aștepta nimeni
MediaFlux
Modificare la pensie! Stagiul de cotizare și perioadele de contributivitate se calculează altfel
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orbán a băgat hârtia igienică la rație: când statul îți numără sulurile, e clar – vine ”deranjul” sistemic