Cum să faci rapid un cozonac aromat, pufos şi cu gust dumnezeiesc fără să te murdăreşti pe mâini. Cum se face aluatul la robot

Pentru a avea mirosul Crăciunului în casă şi un desert delicios pe masă, este musai să preparăm în casă un cozonac de sărbători. Pare complicat să urmăm paşii tradiţionali, astfel că vă prezenăm drumul scurt către cucerirea gastronomică a familiei.
Irina Dumitrescu
03 dec. 2024, 11:22
Cum să faci rapid un cozonac aromat, pufos şi cu gust dumnezeiesc fără să te murdăreşti pe mâini. Cum se face aluatul la robot

Mesele noastre de sărbători nu pot fi concepute fără cozonac. Multe gospodine se tem să încerce și preferă să-l comande la o cofetărie sau să îl cumpere din supermarket. Dar nici una din aceste două soluții nu îți oferă aroma inconfundabilă a acestui desert atunci când îl pregătești și nici satisfacția de a-l face singur. Dacă vei respecta trucurile noastre și rețeta vei obține un rezultat perfect. Iată cum faci cozonac.
Acest desert internațional își are originile încă din Antichitate, când oamenii pregăteau și consumau pâinea îndulcită cu miere. În timp, când romanii au îmbunătățit rețeta cozonacului cu diferite ingrediente (ouă, unt, nuci, alune, fructe uscate), acesta se oferea și drept ofrandă zeilor.

Există sute de rețete ale acestui desert delicios și fiecare popor își asumă propriile variante. În Italia se numește Panettone, în Ungaria – Baigli, în Germania – Stollen, în Franța – Brioșă. Rezultatele sunt uimitoare de fiecare dată, dacă se respectă rețetele și recomandările.

Cozonacul este desertul autentic al sărbătorilor românești, dar pentru multe gospodine poate deveni o adevărată provocare în bucătărie, mai ales atunci când vine vorba despre frământarea aluatului. Din fericire, tehnologia modernă ne oferă o mână de ajutor prin intermediul robotului de bucătărie. Cât timp trebuie frământat aluatul, ce cantități sunt ideale și care sunt trucurile pentru a obține un cozonac pufos.

Se poate apela şi la varianta mai simplă, a comenzilor, mai ales că şi vedetele autohtone vând acest produs, dar Crăciunul fără cozonac în casă are aromă de Grinch.

Gabriela Cristea se îmbogățește înainte de Sărbători. Vinde cozonaci pe bandă rulantă. Cât costă unul

Frământarea aluatului de cozonac este una dintre cele mai importante etape pentru reușita acestui desert tradițional. La robotul de bucătărie, timpul necesar frământării este considerabil mai scurt decât în cazul metodei manuale. De obicei, aluatul trebuie frământat timp de 12-15 minute la o viteză medie, folosind accesoriul de tip cârlig. Este esențial să monitorizezi consistența aluatului și să te oprești atunci când devine elastic și nu se mai lipește de pereții vasului.

Pentru a evita suprasolicitarea robotului de bucătărie, este recomandat să nu depășești capacitatea maximă indicată de producător. De exemplu, pentru un robot cu o capacitate de 5 litri, cantitățile ideale sunt:

Făină: 1-1,2 kg
Lapte: 500 ml
Zahăr: 200-250 g
Ouă: 5-6 bucăți
Unt: 150-200 g
Drojdie proaspătă: 40-50 g sau drojdie uscată: 14 g (2 plicuri)

Aceste cantități sunt perfecte pentru doi cozonaci. Asigură-te că toate ingredientele sunt la temperatura camerei înainte de a începe prepararea: este important pentru a obține un cozonac reușit.

Pentru un aluat elastic, aromat și cu textură perfectă, iată câteva trucuri suplimentare:

Folosește un robot de bucătărie puternic: Modelele cu o putere de cel puțin 800 W sunt ideale pentru frământarea aluaturilor dense.
Adaugă arome naturale: Vanilia, coaja de lămâie sau portocală și esența de rom oferă un gust autentic.
Nu grăbi dospirea: Timpul este cel mai bun aliat pentru un cozonac bine crescut și aerat

La ce temperatură se coace, de fapt, cozonacul la cuptorul electric. Greșeala pe care o fac frecvent gospodinele, secretul ca să nu mai crape

 

Cum faci cozonac. Pregătirea ingredientelor

  • O primă regulă este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. De aceea, cu o zi înainte de preparare, seara, pregătește-le în bucătărie, unde vei avea grijă să fie cald.
  • Temperatura din bucătărie trebuie să fie constantă (în jur de 30 de grade) și să nu fie curent de la ușă sau fereastră.
  • Când pregătești ingredientele lichide (lapte, ulei, unt), ai grijă să fie călduțe, nu fierbinți. Dacă sunt fierbinți riști să opărești aluatul.
  • Ai grijă ca vasul în care frămânţi aluatul să fie călduţ. Clătește-l înainte cu apă fierbinte, după care şterge-l foarte bine, să fie uscat.

Trucuri pentru aluatul de cozonac

  • Pentru o culoare galbenă a aluatului ai trei variante: pui sare în gălbenușuri, folosești ouă de găini hrănite cu porumb, sau adaugi puțin șofran în făină.
  • Nu folosi niciodată la cozonac ouă de rață, gâscă sau curcă. Fiindcă albușul lor este dens și greu, nu se bate bine și astfel aluatul nu va crește suficient.
  • Pentru ca albușurile să se bată mai bine și mai repede, adaugă puțin suc de lămâie și sare în ele, ca pentru bezele.
  • Alege ingrediente proaspete și de calitate. Contează mult dacă vrei un cozonac perfect.
  • Cerne făina înainte de a o folosi.
  • Pregătește nuca. Curăț-o bine (nimic nu e mai neplăcut decât să simți coji de nucă în felia de cozonac, când o mănânci). Pentru a înlătura gustul amar, opărește nuca pentru umplutură cu lapte clocotit.

Cum se frământă aluatul de cozonac

  • Cozonacul nu trebuie frământat ore întregi și nici izbit de blat cu putere. În medie sunt de ajuns 20 de minute. Semnul că a fost suficient frământat este când aluatul se desprinde ușor de pe mâni, este elastic și face bășici.
  • Unge bine blatul cu ulei și mâinile înainte de a pregăti aluatul pentru tăvi.
  • După ce ai pus umputura mai lasă cozonacii să crească și în tăvi, până ajung la marginea de sus a tăvii.
  • Apoi, înainte de a-i băga în cuptor, unge-i cu ou bătut cu puțin lapte.

Cum faci cozonac. Temperatura optimă din cuptor
Temperatura cuptorului trebuie să fie între 160-180 de grade când bagi tăvile. În primele 20 de minute nu se deschide ușa cuptorului. Apoi se poate scădea temperatura la o treaptă inferioară.

 

Care este cea mai bună făină pentru cozonaci. Este musai să scrie asta pe etichetă

Se poate pune o tavă cu apă în cuptor, sub formele de cozonac pentru a se rumeni mai frumos.

Cum se face aluatul de cozonac
Se pun la încălzit laptele și uleiul, fiecare în câte o crăticioară. În lapte se adaugă sarea, zahărul, vanilia și jumătate din coaja rasă de lămâie. Cealaltă jumătate se pune în nucă. Când sunt călduțe se dau deoparte. Se cerne făină și se pune în lighenașul de frământat. Apoi se face maiaua: se fărâmițează drojdia, se adaugă puțin lapte călduț și puțină făină. Se amestecă, se acoperă și se lasă să crească.

Apoi se adaugă maiaua peste făină, se toarnă laptele, se adaugă 200 g stafide, ouăle și se începe frământatul. Treptat, se pune uleiul călduț. Se mai adaugă făină până devine coca elastică. Se stoarce și o lămâie (ai grijă la sâmburi) și se adaugă esența de rom. Se ung cu ulei și coca și pereții ligheanului, se acoperă și se lasă la crescut, la loc cald, cam 1-2 ore, depinde cât de repede crește.

Cum se face umplutura de cozonac
Miezul de nucă se bagă 5-10 minute la cuptor să se rumenească ușor, apoi se mărunțește cu robotul. Înainte de mărunțire se opresc vreo 10-12 jumătăți de miez pentru ornat cozonacul. Se adaugă zahărul, stafidele, vanilia, romul, coajă rasă de lămâie.

Finalizare: tăvile se tapetează cu unt și făină. Se iau cu mâinile unse două bucăți mari de cocă și se întind pe blatul uns cu puțin ulei. Se întinde fiecare bucată, pe rând și se adaugă cu o lingură umplutură și bucăți  mici de rahat, lăsând cam 2-3 cm distanță de margine. Se rulează fiecare și apoi cele două suluri umplute se împletesc. Ies 4-5 cozonaci (în funcție de tăvi). După ce se pun în tavi se mai lasă la crescut.

Apoi, se pun miejii de nucă întregi, pe suprafața cozonacilor și se ung (cu o pensulă) cu oul bătut cu lapte și se dau la cuptor.

Cum se face cozonacul la cuptor
Cuptorul se încălzește și se bagă câte două tăvi deodată la foc mediu, mai întâi. Apoi, după 30-40 de minute se mai întorc și după ce au crescut se acoperă cu o hârtie de copt că să nu se rumenească prea tare și se mai coc cam 10-15 minute. Depinde de cuptor.

Ungeti hârtia de copt cu puțin unt, astfel cozonacul va avea acel parfum de unt absolut minunat și nu se va mucegăi, nu se va usca, va rămâne fraged mult timp.

Cozonacul se încearcă cu o țepușă de lemn de frigărui sau cu o scobitoare. Ei sunt gata când scobitoarea iese curată. Când sunt copți se scot din cuptor și din tavă, se pudrează cu zahăr farin și se acoperă cu o hârtie. Se taie când se răcesc bine.

Dacă vreți cozonaci lucioși, după coacere, ungeți imediat cozonacii cu puțin sirop făcut din o lingură de miere de albine și două linguri de app sau o lingură cu vârf de zahăr și două linguri de apă. Cozonacii vor avea un luciu splendid.

Cozonac de Crăciun, cum îl face Jamila

Câte calorii are o felie de cozonac de casă?
Cozonacul este un dulce tradiţional bogat în zahăr şi grăsimi, iar specialiştii în nutriţie recomandă să nu consumăm mai mult de una-două felii de cozonac pe zi, în perioada sărbătorilor, dacă nu vrem să avem probleme cu silueta.

De exemplu, 100 g de cozonac românesc de 1 kg, cu cremă de nuci şi stafide conţine 394 kcal, 18,7 grăsimi şi 21,7 g zaharuri, iar o felie (119 g) de panettone conţine între 290 şi 326 de calorii, potrivit Nutritionix. De obicei, pe eticheta oricărui tip de cozonac este indicat numărul de calorii, dar şi conţinutul de grăsimi, glucide şi zaharuri. Cozonacul cu rahat este şi mai caloric. Acesta conţine nu mai puţin de 422 kcal la 100 g produs, dintre care 18 g de grăsimi şi 55g de carbohidraţi.

Rețetă de cozonac
Ingrediente:

2 kg făină (dar e bine să ai în plus, fiindcă se mai adaugă puțină)
600 g zahăr tos
500 ml ulei
1 l lapte integral
100 g drojdie de bere proaspătă
6 ouă
o linguriță de sare
două plicuri zahăr vanilat
o lămâie
o fiolă esență de rom
200 g stafide
1/2 coajă de lămâie și sucul de la o lămâie
Pentru umplutură:

200 g stafide
600 g nuci
150 g zahăr
un plic cu zahăr vanilat
o fiolă de esență de rom
1/2 coajă de lămâie
200 g rahat
În plus: unt pentru uns tava, două ouă pentru uns cozonacii și puțin lapte.

Cozonac fără frământare – rețetă simplă
Ingrediente:

1 kg de făină;
300 g zahăr;
jumătate de pachet de unt;
5 ouă;
200 ml de lapte;
400 gr nucă;
5 linguri de ulei;
4 linguri cacao;
coajă de lămâie;
o fiolă de esență de rom;
42 g de drojdie crudă;
zahăr vanilat.
Mod de preparare:

Pentru aluat se pune drojdia cu laptele călduț și două linguri de zahăr la dopsit, într-un crater făcut în făină.

Ulterior, se adaugă gălbenușurile și restul de zahăr. Se adaugă și esența, uleiul, untul topit și călduț, dar și puțină sare. Se amestecă întreaga compoziție până când se încorporeză toată făina și se obține un aluat elastic.

Pentru umplutură, se separă ouăle, iar albușurile se bat cu jumătate din cantitatea de zahăr și se amestecă cu nucă și cacao.

Vasul în care este aluatul se acoperă cu folie și se lasă într-un loc cald timp de aproximativ o oră. Apoi, cu mâinile unse cu ulei se împarte în patru părți, care se întind în formă de foaie și se umplu cu compoziția de nuci.

Se rulează și se împletesc patru astfel de suluri. Fiecare este așezat într-o tavă de cozonac bine unsă și tapetată cu făină sau cu foaie de copt. Se lasă la crescut încă o oră și sunt unși cu ou bătut.

Apoi sunt introduși în cuptor setat la 180 de grade pentru aproximativ 45 de minute. Când sunt copți, se scot din formă și se presară cu zahăr vanilat praf.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai folosită rețetă de ciorbă din România. Nu ai cum să dai greș cu ea pe masă
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba. Ce se pregătește în România după demisia lui Klaus Iohannis
Playtech.ro
Obiectele neaşteptate pe care noul şef PNL le are în casă! Declaraţia de avere a lui Cătălin Predoiu
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
Miezul interior al Pământului își schimbă forma, spun oamenii de știință. Care ar putea fi consecințele
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Elena Udrea, cel mai negru scenariu după plecarea lui Iohannis: Statul Paralel se grăbește să se replieze
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu mici la o terasă din Prahova. Cum s-a petrecut totul
Cancan.ro
Ce conțin iaurturile din supermarket, de fapt. Dragoș Pătraru ne spune care e singurul sănătos
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Nimeni nu poate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Ea e Anastasiia, tânăra ucisă de soț în Sectorul 1. Avea 27 de ani și era dansatoare. După crimă, bărbatul s-a aruncat în fața metroului
substantial.ro
FBI a descoperit aproximativ 2400 de documente noi în legătură cu asasinarea lui JFK
MediaFlux
RĂSTURNARE privind DEMISIA lui IOHANNIS. Crin Antonescu a dezvăluit adevăratul motiv
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio tezaur furat… Rezervele de aur din băncile ruseşti s-au redus la jumătate în 2024