Cum să vedeţi pe cer cometa „secolului”

Cometa "secolului", ISON, a început deja spectacolul mult aşteptat. Întrucât a devenit mult mai luminoasă decât se aşteptau experţii la această dată, ea poate fi deja văzută cu ochiul liber pe cer. Trebuie să ştiţi, însă, unde anume să vă uitaţi.
Cristina Dinu
20 nov. 2013, 12:33
Cum să vedeţi pe cer cometa

În ajutorul vostru vin aplicaţiile pentru smartphone-uri, care vă vor direcţiona privirea pe cer.

Pentru utilizatorii de iPhone sau iPad, există aplicaţia Comet Watch. Aceasta este actualizată în fiecare minut şi vă poate arată exact unde se află cometa ISON, care poate fi deja văzută cu ochii liberi. Aceasta se va apropia cel mai mult de Soare pe 28 noiembrie şi s-ar putea să nu supravieţuiască întâlnirii. Dacă va supravieţui, va oferi un spectacol de neuitat în următoarele săptămâni.

Comet Watch nu doar identifică cometa ISON, ci şi oferă detalii despre cum să găsiţi pe cer constelaţiile, stelele, galaxiile, nebuloasele şi chiar zonele cercetate de SETI.

Programul a fost realizat de o companie care se ocupa de aplicaţii astronomice, Distant Suns, în parteneriat cu revista Astronomy.

Pentru cei care au Android, pe Google Play există o aplicaţie gratis şi pentru ei, însă nu la fel de bună, Find Comet ISON. Aceasta vă arată poziţia pe cer a cometei ISON, a planetelor şi vă oferă informaţii despre evenimentele astronomice pe care le puteţi viziona în curând.

O altă aplicaţie gratuită pentru Android este ISON C/2012 S1 Finder, ce foloseşte datele furnizate de Jet Propulsion Laboratory de la NASA şi localizează cometa ISON pe cer.

O aplicaţie mai bună pentru Android este Comet Monitor, însă va trebui să plătiţi pentru ea 11,53 de lei. Cu ajutorul acesteia, veţi putea găsi toate cometele care au trecut sau vor trece prin sistemul solar.

Puteţi să vă folosiţi şi de tabelul realizat de Society for Popular Astronomy, care vă oferă locul exact al cometei în următoarele săptămâni, dacă reuşeşte să supravieţuiască apropierii de Soare.

Poziţia cometei ISON (C/2012 S1) pe cer în următoarele zile

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Supermarketul din România care a pregătit o lovitură dură pentru Lidl și Kaufland. E singurul care aduce la raft aproape 100% produse proaspete de la fermierii români
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu. Va primi interzis: CCR nu o să-l lase să mai candideze
Playtech.ro
Micul ban care se vinde cu zeci de mii de lei. Moneda valoroasă are un semn distinctiv. Ce reprezintă...
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Miezul interior al Pământului își schimbă forma, spun oamenii de știință. Care ar putea fi consecințele
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Plata pensiilor pe 2025. La ce trebuie să se aștepte milioane de români
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Anastasia, o tânără dansatoare din Ucraina, ar fi fost ucisă cu brutalitate de iubit. Tânărul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor după gestul său
Cancan.ro
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu îi ia locul lui Klaus Iohannis? Americanii au făcut anunțul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Ea e Anastasiia, tânăra ucisă de soț în Sectorul 1. Avea 27 de ani și era dansatoare. După crimă, bărbatul s-a aruncat în fața metroului
substantial.ro
Luptătorii ucraineni au distrus un lansator de rachete Smerch-2 rusesc pe frontul Lyman
MediaFlux
Peste un milion de pensii cresc cu 250 lei din luna aprilie! Daniel Baciu a explicat cine primește de fapt banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine îi ia locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni? Cum arată partenera misterioasă a noului președinte al României