Portretul lui Iisus, realizat de Elias Garcia Martinez în urmă cu peste un secol, într-o biserică din Spania, s-a deteriorat din cauzele umezelii. Femeia de 80 de ani a decis să refacă singură fresca, fără să se consulte cu biserica din Zaragoza. Biserica este întotdeauna deschisă, iar bătrâna a „restaurat” fresca înainte să o vadă cineva.
În plus, Centro de Estudios Borjanos, care se ocupă de conservarea operelor de artă, tocmai primise o donaţie din partea nepoatei pictorului Elias Garcia Martinez pentru restaurarea frescei.
„Valoarea operei originale nu este prea mare, însă are mai mult o valoare sentimentală (…) Doamna, în vârstă de 80 de ani, a făcut acest lucru fără nicio autorizaţie. Biserica este întotdeauna deschisă întrucât foarte mulţi oameni vor să o viziteze şi, deşi este un paznic acolo, nimeni nu a realizat ce face femeia până a terminat”, explică purtătorul de cuvânt al centrului.
Fresca va fi analizată luni de o echipă de profesionişi, pentru a vedea dacă poate fi salvată.
Cum arată fresca după „restaurarea” bătrânei