Cum ştii dacă ţi s-au făcut FARMECE şi cum le poţi DEZLEGA

Orice om obişnuit este imposibil să nu fi auzit măcar o dată o poveste sau să nu fi citit ceva, undeva, despre farmece şi răul pe care acestea îl fac persoanelor asupra cărora sunt aruncate. Potrivit unora, farmecele şi cei care le fac există într-adevăr, pentru ceilalţi acestea sunt baliverne, poveşti de adormit copiii. Baliverne sau nu, pe internet există nişte explicaţii pentru cei interesaţi de acest subiect, date chiar de oamenii bisericii.
Romania TV
18 mai 2017, 10:29
Cum ştii dacă ţi s-au făcut FARMECE şi cum le poţi DEZLEGA

Farmecele sunt de mai multe feluri. Farmecele se fac pentru a destrăma o familie, pentru a despărţi un cuplu, pentru ca un anumit cuplu să nu poată avea copii sau pur şi simplu pentru ca persoana respectivă să se îmbolnăvească.

„În mod obişnuit, simptomele pe care le prezintă oamenii suferinzi din pricina magiei sunt următoarele: dureri groaznice de cap, fie în spatele capului, fie la frunte, fie între ochi. Palpitaţii, amorţelile inimii, mâinilor sau extremităţilor de jos, nemulţumiri în familie pentru lucruri neînsemnate, să nu poată sta omul în casa lui, să aibă capul greu, să fie indispus, să lenevească, să nu vrea să gătească sau să cureţe casa, să simtă că îl sugrumă ceva de gât, să simtă o greutate pe piept, să simtă că ceva umblă în trupul lui cu mare viteză, să se îmbolnăvească şi să sufere în timp ce medicii nu-i găsesc nimic, să aibă neputinte trupeşti, în timp ce mănâncă normal să piardă din greutate, să aibă temeri, să sufere de melancolie, etc. Acestea sunt câteva dintre simptomele din care cel căruia i-au fost făcute vrăji poate să înţeleagă dacă l-au atins”, scrie Nectarie Moulatsioti în cartea „Despre Farmece şi cum pot fi ele dezlegate„.

Citeşte şi Un PREOT din Constanţa, vestit pentru slujbele neobişnuite de EXORCIZARE: Râgâie în biserică VIDEO

 Simptome pentru cei care au farmece

Simptomele prezentate de arhimandritul Nectarie nu trebuie considerate efecte precise ale farmecelor. „Dacă cineva are capul greu sau dacă simte o apăsare pe piept nu trebuie să se gândească imediat că i s-au făcut farmece. Tot aşa cum unii nu vor să creadă nici în ruptul capului că li s-au făcut farmece (deşi găsesc pe pragul uşii diferite urme–broaşte moarte sau alte semne), tot aşa alţii sunt obsedaţi că li s-au făcut farmece, şi confundă stările de oboseală, sau rău fizic, cu manifestări ale farmecelor. Numai preoţii care păstrează dreapta-credinţă sunt în măsură să spună dacă cineva este sau nu sub influenţa farmecelor (ceilalti preoţi, care deschid cartea sau fac alte practici magice, încearcă să convingă oamenii că au farmece numai pentru a-şi mări numărul de clienţi)”, scrie prosistemhaha.wordpress.com.

Cine dezleagă farmecele

Singurul mijloc de desfacere a vrăjilor şi de vindecare a demonizării este întoarcerea noastră sinceră la Hristos, prin spovedanie, pocăinţă, sfânta împărtăşanie şi toate cele pe care le recomandă preoţii bisericii lui Hrisots.

„Nu te amăgi, creştine, îţi spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să îngheţe focul şi să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios. Şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urâtor de bine”, spunea Sfântul Nicodim Aghioritul.

Citeşte şi Exorcistul de la Tanacu a fost eliberat VIDEO

Cum se dezleagă farmecele

Cei cărora preotul le-a descoperit că au farmece făcute nu trebuie să meargă la descântător, vrăjitor sau ghicitor, etc., deoarece situaţia se va înrăutăţi. Dezlegarea de farmece se face prin:

– Spovedanie curată şi generală din anii copilăriei până în prezent.
– Spovedanie la fiecare 40–50 de zile sau de fiecare dată când se îngreunează sufletul.
– Să vă împărtăşiti cât de des se poate, dacă vă îngăduie duhovnicul.
– Să mergeţi în mod obligatoriu în fiecare duminică la Biserică
– În fiecare dimineată veţi mânca puţină anafură şi veţi bea agheasmă.
– Veţi posti miercurile, vinerile şi marile posturi de peste an.
– Să faceţi în casa dumneavoastră sfeştanie şi să se citească dezlegările Marelui Vasile.
– Să stropiţi zilnic cu această agheasmă toată casa dumneavoastră.
– Să faceţi dimineaţa şi seara rugăciuni.
– Să tămâiaţi în fiecare zi şi să aprindeţi candela.
– Să citiţi zilnic un capitol din Noul Testament.
– Să-i iertaţi din inimă pe cei care v-au făcut vrăjile şi v-au distrus.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Lege nouă pentru proprietarii de apartamente. E nevoie doar de aprobarea asociației. Primăria îți permite
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Radarul, înșelat de șoferi cu 10 lei. Trucul care face furori
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Zelenski l-a enervat iar pe Trump. Americanii au oprit brusc negocierile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”