Mesajele de avertizare vor fi reluate pe panourile amplasate în rondul de la Piaţa Unirii, în Piata Universităţii, în rondul de la Obor, pe Splaiul Independenţei (pod Izvor), pe Şoseaua Giurgiului, în Piaţa Domenii, pe Bulevardul Obregia, la intersecţia cu Strada Niţu Vasile şi în Piaţa 1 Mai atât timp cât se menţine valabilitatea atenţionării meteo, transmit reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
Recomandările afişate pe cele 40 de panouri sunt următoarele:
– evitaţi deplasările pe distanţe lungi;
– evitaţi expunerea la frig;
– consumaţi ceaiuri calde;
– folosiţi îmbrăcăminte adecvată, evitând însă supraîncălzirea organismului;
– protejaţi-vă extremităţile prin purtarea de mănuşi, căciuli;
– evitaţi trecerea în mod brusc din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;
– purtaţi încălţăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile.
– orice situaţie de urgenţă trebuie să fie anunţată la 112, scrie news.ro.