Resortul Poseidon va fi primul hotel construit pe fundul mării, la 12 metri sub apă într-o lagună din largul coastei Fiji.
Complexul va avea 25 de apartamente, un centru spa, restaurant, bar, sală de gimnastică, o sală de conferinţe, chiar şi o capelă pentru cei care vor să-şi unească destinele pe fundul mării, potrivit Business Insider.
Resortul a fost conceput de L. Bruce Jones, presedintele US Submarines. Pentru construirea resortului, Jones va folosi aceeaşi tehnologie utilizată la realizarea submarinelor turistice, care sunt considerate „cel mai sigur mijloc de transport din lume”.
O săptămână de cazare va costa 15.000 de dolari pentru o persoană. Doritorii vor ajunge cu ajutorul unui lift de pe tărm direct în incinta hotelului.
Hotelul va dispune de submarine proprii pentru cei care doresc să se plimbe prin împrejurimi şi să admire vieţuitorele şi plantele marine.
Iniţiatorii proiectului au declarat că hotelul va fi gata în doi ani după ce va fi strânsă suma necesară investiţiei.