Cum va fi calculat venitul net anual global pe gospodărie; vor fi deduceri pentru RCA, abonament la fitness, bilete la cinema, cărţi

Impozitul pe venit ar urma să fie aplicat, de anul următor, în funcţie de un venit anual global pe gospodărie, însă o gospodărie va avea dreptul la un venit neimpozabil calculat în funcţie de numărul de persoane care fac parte din acea gospodărie, precum şi la o serie de deduceri, printre care asigurarea pentru casă şi maşină (RCA), abonament la sală de fitness şi dans, bilete la cinema, cărţi, medicamente sau susţinerea unor entităţi nonprofit, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuţie şi obţinut de Profit.ro.
Filip Stan
19 apr. 2017, 04:59
Cum va fi calculat venitul net anual global pe gospodărie; vor fi deduceri pentru RCA, abonament la fitness, bilete la cinema, cărţi

gospodăriile cu venituri mici în care se află copii minori vor primi, în anumite condiţii, sprijin financiar din partea statului, transmite Profit.ro.

Astfel, o gospodărie formată dintr-o singură persoană va avea un plafon neimpozabil de 24.000 de lei pe an, bani la care statul nu va aplica impozit pe venit. Totodată, va avea dreptul la deduceri cumulând într-un an 2.000 de lei (în cazul în care plafonul neimpozabil lunar nu variază). Din venitul total obţinut de acea persoană într-un an se scad în primă fază cei 24.000 de lei, după care se scad şi deducerile până la un maxim de 2.000 de lei pe an, iar la ce rămîne statul ar urma să aplice un impozit de 10%. 

Venitul anual global (Vag) al unei gospodării va fi reprezentat de suma veniturilor/câştigurilor nete/brute, după caz, obţinute de către fiecare membru al gospodăriei din România, cu excepţia veniturilor neimpozabile şi a veniturile impozabile realizate de persoanele scutite. 

Nu vor fi luate în calcul la stabilirea venitului impozabil pe gospodarie sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie; veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni sau de moştenitorii acestora; veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; veniturile a căror sursă nu a fost identificată. 

Venitul global va fi neimpozabil până la un anumit plafon (Pn), care depinde de numărul de persoane membre ale gospodăriei care va achita impozit. Astfel, fiecare familie va primi un punctaj în funcţie de numărul de persoane membre în gospodărie. Punctajul (P) al gospodăriei va fi egal cu numărul de membri plus un punct. Astfel, pentru o gospodărie cu 3 membri, punctajul în funcţie de numărul de persoane va fi de 4 (3+1).

Conform Profit.ro, deducerile acordate vor viza: contribuţia de asigurări sociale şi contributia de asigurări sociale de sănătate datorate şi plătite de către persoanele fizice în baza art. 148 si 170 din Codul fiscal; primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, definite conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească nivelul unui salariu minim pentru un muncitor necalificat pe gospodărie; fonduri de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare sau cele reprezentând contribuţii la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European; prime de asigurare voluntară de sănătate conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament; asigurările obligatorii pentru casa şi masina (RCA). programe educaţionale şi recreere pentru copiii aflaţi în întreţinere: grădiniţe particulare, programe tip before/after school, taxe şcolare, tabere sau excursii şcolare, cursuri: limbi străine, arte, sport, cursuri de pregatire tip meditaţii; alimentarea contului pentru educaţie permanentă, înfiinţat în baza Legea nr. 1/2011 Legea educaţiei naţionale; activităţi educaţionale pentru tineri/adulţi (ex. taxe şcolare, etc) activităţi sportive pentru adulţi (ex. abonamente sală fitness, gimnastică, dans, alte activităţi sportive); achiziţii de cărţi şi produse de papetarie; activităţi culturale (ex: bilete/abonamente la teatru, cinema, spectacole); servicii balneo-climaterice, fiziterapeutice, kinetoterapeutice; medicamente pentru boli cronice şi grave; întreţinere şi reparaţii gospodărie; susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster