„Primul tren va fi livrat în luna septembrie a acestui an, urmând ca după efectuarea omologării şi probelor de anduranţă (20.000 km), recepţia şi utilizarea pentru serviciul comercial să înceapă în a doua jumătate a lunii ianuarie 2014”, au informat reprezentanţii Metrorex, citaţi de economica.net.
Toate cele 16 trenuri costă 97 de milioane de euro, fără TVA. Doar primele patru provin din Spania, restul de 12 urmând a fi montate la uzina Atelierul CFR Griviţa.
Noile trenuri au o capacitate de 1.202 de pasageri, distribuită în cei 114 m lungime, şi patru motoare care pot dezvolta o viteză de 80 km/h. Pentru asigurarea compatibilităţii tehnice şi de exploatare integrală, Metrorex a achiziţionat şi 16 seturi de sisteme de protecţie şi conducere automată a trenului de la Bombardier Transportation – Divizia Rail Control Systems (care va asigura montajul şi punerea lor în funcţiune).
Trenurile CAF sunt compuse din câte şase vagoane unite prin burduf, au sistem de tracţiune şi de frânare controlat cu microprocesor, caroseria realizată din oţel inoxidabil, sistem îmbunătăţit de bare de sprijin pentru călători, uşi culisante cu autoblocare şi protecţie la prinderea persoanelor între uşi. Trenurile produse de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles circulă deja în Bruxelles, Istanbul, Barcelona, Roma, Madrid sau Sao Paulo.