Cum vor decurge sărbătorile de Paște anul acesta. Explicațiile Bisericii Ortodoxe Române dau speranță credincioșilor

Biserica Ortodoxă Română se va organiza în mod "exemplar" pentru sărbătorile care urmează. Detaliile despre slujbele de Florii și Paște vor fi comunicate săptămâna viitoare, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Claudia Simion
08 apr. 2021, 14:09
Cum vor decurge sărbătorile de Paște anul acesta. Explicațiile Bisericii Ortodoxe Române dau speranță credincioșilor
Biserica Ortodoxă Română Paște

„Fireşte, totul trebuie să decurgă în condiţiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranţă sanitară care implică şi solicită acum responsabilitatea şi bunul-simţ ale noastre, ale tuturor. BOR se va organiza, ca şi până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii şi Paşti vor fi comunicate săptămâna viitoare”, a precizat Vasile Bănescu, într-un comunicat.

El a adăugat că anunţul premierului Florin Cîţu referitor la accesul liber la slujba de Înviere se înscrie în „logica”, în „litera” şi în „spiritul” onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase şi autorităţi.

„Anunţul de azi al premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere, care în ritualul ortodox (spre deosebire de cel catolic) se desfăşoară între orele 00,00 – 04,00, se înscrie riguros în logica, în litera şi în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase şi autorităţi. S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere al tuturor creştinilor, precum şi a credincioşilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare.

Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine şi cuminţenie, nu dezordine, ignorare a celorlalţi şi zglobie neatenţie. Aşa cum am comunicat recent, accesul credincioşilor la biserică în noaptea de Paşti va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal. De asemenea, aşa cum se ştie, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioşilor se desfăşoară afară, în curtea bisericii”, a transmis Vasile Bănescu.

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că va înainta spre aprobare în şedinţa de joi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) o serie de propuneri care vizează sărbătorile pascale ortodoxe, între care şi permiterea circulaţiei pe timpul nopţii până la ora 5,00 pentru cei care vor merge la slujba de Înviere.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
România a pierdut unul din cei mai mari actori ai țării. A fost o legendă. Nimeni nu va mai fi ca el
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
România, în pericol indiferent cine câștigă alegerile. Sub Ungaria sau Bulgaria de acum...
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Luiza Melencu trăiește? Monica Melencu, anunț după ani de zile: De omorât, nu le-a omorât. Ăsta a fost un teatru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevi. Bani în plus pentru masă și transport
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card