Strănutul este un act reflex declanșat de excitații cu punct de plecare nazal și constând dintr-o expirație forțată cu glota închisă. Cu alte cuvinte, strănutul este un proces semi-autonom de curățare a căilor respiratorii ca reacție la pătrunderea unor particule iritante în acestea.
Strănutul are loc în următoarele etape:
Strănutul poate fi provocat de aerul umed sau rece, inspirarea gazelor toxice sau a fumului, praf, depunerile pe căile respiratorii cauzate de boli respiratorii, etc.
În timpul strănutului, particulele de aer şi de substanţe eliminate circulă cu o viteză foarte mare. Potrivit unui studiu, cercetătorii au arătat că viteza maximă a unui strănut este de 4,5 metri pe secundă, adică puţin peste 16 kilometri pe oră. Această viteză este comparabilă cu viteza aerului expirat în urma tusei. O tuse violentă poate expulza din piept un volum mai mare de aer, ce necesită chiar mai multă forţă. Specialiştii atrag însă atenţia că rezultatele ar fi putut fi uşor diferite dacă ar fi fost aleşi alţi voluntari.
Odată cu strănutul, se elimină o mulţime de substanţe rezultate din secreţia noastră nazală. Astfel, este recomandat să se acopere nasul cu o batistă pentru a nu risca să-i contaminăm pe ceilalţi. Nu trebuie omisă nici gura, deoarece se elimină peste 100.000 de mici particule de salivă odată cu strănutul.
Gestul de a pune mâna la gură în timp ce strănuţi nu are numai rolul de a preveni răspândirea agenţilor patogeni. Superstiţioşii spun că, în timpul strănutului, o parte din sufletul omului iese pe gură, ba chiar că omul va avea ghinion şi va fi bolnav. Se spune că ghinionul şi boala nu se „prind” de om dacă cineva îţi spune, după strănut, „Noroc” sau „Sănătate”.
Acest obicei datează de câteva secole şi a fost, probabil, cauzat de faptul că se credea că persoanele care strănută sunt bolnave, iar, din semn de politeţe, se dorea însănătoşirea acestora. În trecut, oamenii se binecuvântau după ce strănutau, pentru că, în timpul epidemiilor de ciumă, strănuturile erau asociate acestei boli crunte. Americanii şi britanicii încă se mai binecuvântează după ce strănută, însă în alte părţi ale lumii nu prea se mai întâlneşte acest obicei. De asemenea, în trecut se credea că oamenii sunt aproape de moarte după ce strănută şi, din acest motiv, se ura sănătate şi viaţă îndelungată. Cei care nu mureau la scurt timp după ce strănutau erau binecuvântaţi. Expresia „Dumnezeu să te binecuvânteze”, pentru prima dată folosită în Anglia, avea rolul de a alunga demonii şi spiritele malefice.
La români, atunci când cineva stănută a rămas expresia „Faci chef”. Ea a fost mai întâi utilizată pentru a „sărbători” faptul că persoana care a strănutat se află încă în viaţă.
Potrivit unor credinţe, în unele ţări atunci când pui mâna la gură pentru a te pregăti să strănuţi, îţi protejezi sufletul să nu iasă pe gură. Acest lucru este valabil în special pe continentul asiatic şi pe cel african şi mai puţin pe continentul european. Tot în Asia, când cineva strănută se spune că este bârfit. Dacă strănuţi o singură dată, atunci se crede că eşti vorbit de bine, iar dacă strânuţi de mai multe ori, atunci cineva te critică sau îţi vrea răul.
În Corea de Sud, chiar şi cel mai discret strănut în timpul mesei poate să vă transforme în ochii celor cu care luaţi masa drept un barbar. Acesta poate fi folosit de străini ca un truc atunci când nu le place mâncarea specifică zonei.
În Japonia, chiar şi folosirea unui serveţel în public reprezintă un act de impoliteţe.
În Franţa, de exemplu, cei care strănută sunt apreciaţi şi li se urează împlinirea visurilor. În Olanda, mai multe strănuturi succesive reprezintă un semn al unei zile pline de soare şi de căldură. În India, dacă strănuţi chiar înainte de a-ţi părăsi casa sau în timpul în care eşti însărcinată, atunci vei avea foarte mult ghinion. Tot în India, se spune că femeile măritate care strănută sunt bârfite de soacre.
„Codul bunelor maniere” recomandă însă ca strănutul să fie ignorat şi să nu i se ureze nimic celui care strănută.
Citeşte şi Ce FEŢE fac oamenii înainte să strănute GALERIE FOTO