CURS BNR, CURS VALUTAR 16 ianuarie 2014. Leul a pierdut 0,14 bani faţă de euro la cursul valutar anunţat de Banca Naţională a României (BNR). Astfel, un leu a ajuns la o cotaţie de 4,5275 lei/euro, de la 4,5261 lei/euro cât a fost miercuri.
CURS BNR, CURS VALUTAR. Cotaţiile moendei naţionale au înregistrat fluctuaţii reduse în prima parte a sesiunii interbancare de joi, uşor sub 4,53 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă cu 0,14 bani mai ridicat, de 4,5275 lei/euro.
În sesiunea, precedentă, cursul a fost de 4,5261 lei/euro.
CURS BNR, CURS VALUTAR Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, paritatea urcând cu 0,19 bani, la 3,3244 unităţi.
Totodată, rata de schimb leu/franc elveţian a urcat de la 3,6629 unităţi la 3,6633 unităţi.
CURS BNR, CURS VALUTAR Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,5250 lei, în creştere faţă de nivelul de miercuri seară, când operaţiunile se perfectau la 4,5200 – 4,5215 lei/euro.
În prima parte a zilei, rata de schimb a fluctuat în intervalul 4,5250 – 4,53 lei/euro.
CURS BNR, CURS VALUTAR: „Cel mai bun curs valutar” este cules zilnic de la principalele banci de bankingnews.ro. In acest fel, aveti garantia ca veti beneficia de cel mai bun curs valutar al bancilor in ziua curenta, fara a fi nevoiti sa mergeti din banca in banca pentru a afla cotatiile de curs valutar. Avand o imagine de ansamblu asupra pietei valutare puteti identifica care este cel mai bun curs valutar leu/euro si leu/dolar si puteti lua decizii in consecinta.
Mai multe detalii pe bankingnews.ro
„Cel mai bun curs valutar” este alcatuit folosind cursul valutar afisat de banci pe paginile de Internet proprii, la momentul culegerii lui. Bancile isi rezerva dreptul de a schimba cursul valutar pe parcursul cursul zilei, in functie de evolutia pietei valutare si de cotatia oficiala a Bancii Nationale a Romaniei.
CURS BNR. CURS VALUTAR: Moneda EURO a stagnat miercuri, ajungând la o cotaţie de 4,5261 lei pentru un euro, cu 0,0001 mai mult faţă de ziua anterioară.
CURS BNR. CURS VALUTAR. Moneda EURO a continuat să slăbească marţi, ajungând la o cotaţie de 4,5260 lei pentru un euro, scăzând de la 4,5366 lei cât era cursul luni.
CURS BNR. Leul s-a întărit şi în raport cu dolarul american – acesta a fost cotat marţi de BNR la 3,3092 lei, de la un curs de 3,3201 lei luni.
CURS BNR: Când ar putea trece România la euro
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în cadrul întâlnirii anuale cu misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, că va mai dura câţiva ani până ca România să adopte Euro, dar că progresele pentru îndeplinirea criteriilor sunt semnificative.
„România nu este încă membră a zonei Euro şi va mai dura câţiva ani până să adoptăm moneda unică. Aceasta nu înseamnă că aderarea la Euro nu se află pe agenda de priorităţi ale României. Banca Naţională arăta într-o evaluare recentă că progresele pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă sunt semnificative, astfel încât doar rata inflaţiei şi ratele dobânzilor pe termen lung depăşesc încă valorile de referinţă ale criteriilor de la Maastricht”, a spus şeful statului.
El a arătat că cele mai recente proiecţii sugerează îndeplinirea şi a acestor condiţii în cursul anului 2014.
„Dacă aderarea la zona Euro este plasată în perspectivă temporală medie, dată fiind importanţa asigurării convergenţei reale, participarea de la bun început la Uniunea Bancară este obiect de consens politic intern şi se va operaţionaliza pe termen scurt”, a menţionat Traian Băsescu.
CURS BNR ŞI DOBÂNDA DE POLITICĂ MONETARĂ. Banca Naţională a României (BNR) a scăzut miercuri dobânda de politică monetară de la 4% la 3,75%, un nou minim record, şi a redus în mod surprinzător ratele rezervelor minime obligatorii constituite de bănci de la 15% la 12% la lei şi de la 20% la 18% la valută.
Peste 20 de economişti consultaţi de Bloomberg în luna noiembrie au afirmat că se aşteaptă ca dobânda de politică monetară a BNR să coboare la 3,5% în acest an.
Leul s-a depreciat la minimul ultimelor şapte luni după decizia băncii centrale, iar marţi, la ora 17:17, se afla în scădere cu 0,1% faţă de euro, la 4,5292 lei/euro.
„Confirmă, cred, că volatilitatea rezultată a fost foarte reţinută, iar decizia a fost asimilată bine de pieţe până în prezent”, a spus a declarat viceguvernatorul BNR Cristian Popa.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la conferinţa de după şedinţa de politică monetară că banca centrală are spaţiu de relaxare a politicii monetare, având în vedere nivelul încă ridicat al ratelor rezervelor minime obligatorii şi rata dobânzii de politică monetară, dar deciziile vor viza preponderent contextul economic intern.
„Mai avem gloanţe, dacă vă uitaţi numai la RMO unde suntem foarte sus. Şi rata dobânzii este foarte sus (…) Bineînţeles că nu ceea ce se întâmplă în Polonia şi Ungaria ne face să luăm o decizie, ne uităm la economia reală (…) Dacă apar diferenţiale mari de dobândă, normal că stimulează intrările de capital. Cu alte cuvinte, uitaţi-vă cât sunt RMO în Polonia, Ungaria, Cehia şi uitaţi-vă la noi”, a afirmat Isărescu la conferinţa privind deciziile de politică monetară.
BNR a redus dobânda cu 1,5 puncte procentuale începând din iulie anul trecut, în încercarea de a încuraja creditarea în lei şi creşterea economică, după ce rata inflaţiei a scăzut la un minim record de 1,55% în 2013.
ZONA EURO, perspective bune
Economia zonei euro ar putea înregistra anul acesta o creștere peste așteptări, a declarat, marți, Ewald Nowotny, membru în consiliul director al Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Reuters.
În decembrie, BCE a revizuit în sus estimările privind evoluția zonei euro în 2014, prognozând un avans de 1,1% în acest an.
‘Este posibil să existe potențial pentru o expansiune mai ridicată față de prognozele noastre, în condițiile în care întreaga Europă este acum într-o situație mai bună decât în 2013″, a explicat Nowotny, care este și guvernatorul Băncii Centrale a Austriei.
‘Poate unele state, cum ar fi Germania, Austria, vor ajunge la o creștere economică de 2%. Încă suntem prudenți în estimările noastre’, a adăugat oficialul BCE.
De asemenea, Nowotny a subliniat că BCE nu vede riscul unei deflații sau inflații în zona euro ‘nici pe termen scurt, nici pe termen mediu’.
Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut ușor în luna decembrie 2013, până la 0,8%, de la nivelul de 0,9% înregistrat în luna noiembrie, arată o estimare preliminară publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Luna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) și-a revizuit în jos estimările privind rata inflației în zona euro pentru 2013 și 2014, până la 1,4% și, respectiv, 1,1%. În plus, potrivit primelor prognoze pentru 2015, media inflației în zona euro ar urma să se situeze la 1,3%, sub ținta de 2% avută în vedere de BCE.
Deflația, o scădere cronică a prețurilor, afectează întreaga economie, deoarece consumatorii evită să facă achiziții în așteptarea unor noi reduceri de prețuri, ceea ce afectează cererea și forțează companiile să-și reducă cheltuielile și angajările, creând astfel un efect în spirală.
CURS BNR, CURS VALUTAR. „Inceputul de an este intotdeauna foarte complicat in Romania, pentru ca sfarsitul anului precedent inseamna o crestere importanta a consumului si a tot ceea ce inseamna rezerve pe care populatia le-a acumulat. Ianuarie este o perioada moarta”, a declarat pentru Business24, analistul economic Mircea Cosea.
Daca de la inceputul acestui an si pana in prezent, moneda nationala a consemnat o depreciere de 6 bani in raport cu moneda europeana, pentru urmatoarea perioada analistii estimeaza ca va mai avea loc o depreciere spectaculoasa, chiar daca reducerea dobanzii de referinta este urmata de cateva turbulente pe piata valutara.
„Reducerea dobanzii de referinta, duce in general la o depreciere a monedei nationale. In prima etapa, insa mi se parea ca leul a rezistat bine. Ma asteptam la o depreciere si mai mare” sustine analistul.
„Sa lasam cursul sa-si faca datoria pentru ca el are un rol economic”, este si indemnul guvernatorului BNR.
CURS BNR: Cand se va stabiliza CURSUL VALUTAR
Analistii economici nu se arata ingrijorati de aceasta depreciere a leului din ultimele zile, chiar daca lucrurile se complica la nivel intern, ca urmare a faptului ca ratele la creditele restante cresc.
„Nu sunt ingrijoart de aceasta depreciere. Nu este una foarte mare, insa ea ajuta exportul. Sigur ca la nivel intern lucrurile se complica pentru ca ratele la creditele restante cresc, dar suntem inca intr-o perioada foarte buna in care recolta din anul precedent a redus importul de produse alimentare. Deci aceasta scadere a leului nu contribuie intr-o masura farte spectaculoasa la cresterea preturilor la alimente prin import”, afirma Cosea.
Deprecierea leului are insa efect negativ asupra celor care au credite, dar analistul spera sa simuleze putin exporturile. „Va fi foarte complicat pentru ca pe perioada de iarna noi importam si multe produse agricole, deci preturile vor creste la produsele alimetare si prin urmare vor creste si ratele la credite. Trebuie sa alegem. Vrem o dezvoltare economica prin deprecierea leului sau vrem o temporare a presiunii sociale prin mentinerea leului la un nivel la care nu afecteaza catastrofal nici creditele, dar nici preturile la alimente” completeaza Mircea Cosea.
In ceea ce priveste stabilizarea cursului valutar, acesta da asigurari ca nu va exista o depreciere spectaculoasa in urmatoarele zile, considerand ca „se va stabiliza pentru o perioada de vreo 30-40 de zile, iar dupa aceasta perioada va incepe sa isi revina incet, incet”.