Leul nu reuşeşte însă să se aprecieze considerabil şi faţă de dolarul american, care rămâne la 4 lei, aproape de cursul oficial de marţi, 4,01 lei. Moneda americană a stat peste pragul de 4 lei toată luna iulie cu o singură excepţie: vinerea trecută când a scăzut la 3,98 lei, la cursul BNR.
Francul elveţian stă şi el pe loc, la 4,24 lei, aproape de ultimul curs anunţat de banca centrală. Moneda elveţiană a început să se deprecieze săptămâna trecută şi a scăzut de la 4,31 lei, până la 4,24 lei, în trei şedinţe.