Cursa cu numărul 1.000 din istoria Formulei 1, duminică, în China. Care au fost cele mai intersante repere de până acum

Marele Premiu al Chinei din acest week-end va fi cursa cu numărul 1.000 din istoria Formulei 1, ocazie cu care L'Equipe a trecut în revistă câteva din datele statistice ale Marelui Circ.
Marius Neagu
12 apr. 2019, 13:29
Cursa cu numărul 1.000 din istoria Formulei 1, duminică, în China. Care au fost cele mai intersante repere de până acum

0,01 secunde – doar o sutime de secundă l-a despărţit la linia de sosire pe britanicul Peter Gethin de suedezul Ronnie Peterson la MP al Italiei din 1971, cea mai mică diferenţă din istorie. Gethin a câştigat atunci singura lui cursă;

1.78 – poziţia medie a argentinianului Juan Manuel Fangio pe grila de start. Cvintuplul campion mondial a participat la 51 de curse, a înregistrat 29 de pole-position-uri şi nu coborât niodată sub locul 8 pe grilă;

2 – Doar două ţări au o prezenţă neîntreruptă în organizarea unor curse de F1, de la prima ediţie, din 1950, Marea Britanie, cu trei circuite şi Italia, cu două;

3 – Doar trei piloţi au câştigat o cursă la debut, Giuseppe Farina (Marea Britanie, 1950), Johnnie Parsons (Indianapolis, 1950) şi Giancarlo Baghetti (Franţa, 1961);

9 – Recordul de victorii consecutive, nouă, îi aparţine lui Sebastian Vettel, din 2013, sezon în care s-a impus de 13 ori în total;

10 – Marea Britanie este ţara care a dat cei mai mulţi campioni mondiali, zece: Hamilton (5 titluri), Stewart (3), Clark (2), Graham Hill (2), Hawthorn (1), Surtees (1), Hunt (1), Mansell (1), Damon Hill (1) şi Button (1);

11 – Sezonul 1982 a avut cei mai mulţi câştigători de curse, 11: Alboreto, Arnoux, De Angelis, Lauda, Patrese, Piquet, Pironi, Prost, Rosberg, Tambay şi Watson. Campion a fost Keke Rosberg (Williams);

13 – Doar doi piloţi au purtat numărul 13 în F1, mexicanul Moises Solana şi venezuelanul Pastor Maldonado;

19 – Cele mai multe abandonuri, 19, s-au înregistrat la Marele Premiu al Principatului Monaco din 1996. Doar trei piloţi au trecut linia de sosire, câştigător fiind francezul Olivier Pannis, urmat de David Coulthard şi Johnny Herbert;

22 – În 1983, britanicul John Watson a plecat de pe locul 22 al grilei de start şi a câştigat Marele Premiu al SUA de la Long Beach. Nimeni nu a mai plecat atât de departe de pole-position şi să câştige o cursă.

23 – Lewis Hamilton s-a impus în 23 de Grand Prix-uri diferite. Dintre cursele din acest sezon, el le-a câştigat pe toate;

34 – De la prima ediţie, 34 de ţări de pe cinci continente au organizat curse de F1;

41,74 – Ocuparea primei poziţii pe grila de start nu garantează succesul într-o cursă, doar 41,74 dintre aceşti piloţi reuşind să se impună;

70,67 – Andrea de Cesaris a luat startul de 208 ori în F1, dar a trecut linia de sosire doar de 61 de ori. El a abandonat în 70 la sută din cursele la care a participat.

91 – Cele mai multe victorii, 91, le-a obţinut Michael Schumacher, în 308 starturi. Schumacher deţine şi recordul de titluri mondiale, şapte;

93,75 – McLaren a câştigat 15 curse din 16, în 1988, o rată de succes de 93.75 la sută;

98 – Italianul Ricardo Patrese a aşteptat 98 de curse, peste şase ani şi jumătate, între a doua şi a treia sa victorie;

107 – Un număr de 107 piloţi au câştigat cel puţin o cursă în F1;

130 – Australianul Mark Webber a aşteptat 130 de curse înaintea primului său succes în F1. El poate fi întrecut de Nico Hulkenberg, cu 158 de starturi fără victorie, în acest moment;

183 – Neo-zeelandezul Chris Amon a condus 183 de tururi în 96 de grand prix-uri, dar nu a câştigat niciunul;

370,1 – Recordul oficial de viteză în F1, 370,1 km/oră, îi aparţine lui Kimi Raikkonen, din 2005, de la MP al Italiei, când pilota pentru McLaren-Mercedes;

764 – De la prima ediţie, 764 de piloţi au luat startul în F1;

83.992 – Spaniolul Fernando Alonso a parcurs 83.992 de kilometri în 312 curse, de două ori circumferinţa Pământului.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Metoda prin care poți spiona telefonul mobil al unei persoane. Funcționează eficient atât pe sistem de operare Android cât și iOS
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Cu ce se confruntă un celebru actor din Las Fierbinți. Niciodată nu și-a imaginat așa ceva
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Putin pornește războiul cu Trump! Situația Ucrainei, incertă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“