Aeronava Airbus 310 care trebuia să efectueze zborul Tenerife-Bucureşti cu 204 pasageri la bord se află de marţi pe Aeroportul din Tenerife din cauza unor probleme tehnice ce nu au putut fi remediate pe loc, au precizat reprezentanţii companiei Tarom.
„Cursa charter RO5294, Tenerife-Bucureşti, planificată să decoleze ieri, 07 august 2012, ora 13:00 (ora locală Tenerife) de pe Aeroportul din Tenerife şi să aterizeze la Bucureşti la ora 21.20 (ora locală) este încă la Tenerife din cauza unor probleme tehnice”, se arată într-un comunicat de presă al companiei Tarom.
Pasagerii zborului RO5294 au fost cazaţi peste noapte la hotel, costurile fiind suportate de compania Tarom.
„În vederea remedierii defecțiunii, o echipă tehnică TAROM a fost trimisă astăzi, la fața locului, cu prima cursă disponibilă. Echipa va ajunge la avion în jurul orelor 19:00 (oră locală Tenerife). Se estimează o durată de maximum trei ore pentru remedierea defecțiunii astfel încât în jurul orelor 22:00 (oră locală Tenerife) aeronava să fie pusă în funcțiune și să poată efectua zborul Tenerife – București în condiții de siguranță pentru pasageri.
În situația imposibilității de remediere a defecțiunii, pasagerii vor fi transportaţi la Bucureşti prin una din următoarele variante: contractarea pe plan local a unei aeronave sau, în cazul în care nu este disponibilă nicio aeronavă pe plan local, trimiterea a două aeronave TAROM de tip Boeing 737 – 700″, informează TAROM.