Cursa pentru Casa Albă: Mitt Romney a câştigat alegerile din Florida

Republicanul Mitt Romney face apel la unitate în partidul său pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie în faţa preşedintelui în exerciţiu Barack Obama, după ce a câştigat marţi seară alegerile primare din Florida.
Romania TV
01 feb. 2012, 14:46
Cursa pentru Casa Albă: Mitt Romney a câştigat alegerile din Florida

„Primarele disputate nu ne vor diviza, ele ne vor pregăti şi vom câştiga”, a apreciat Mitt Romney adresându-se susţinătorilor săi după anunţul victoriei sale. În august, în cadrul convenţiei republicane care va desemna oficial candidatul conservator „partidul nostru va fi unit şi va avea un bilet câştigător pentru America”, apreciază republicanul.

Candidatul şi-a consacrat mare parte din mesajul său bilanţului dezastruos, în opinia sa, al democratului Barack Obama. „Domnule preşedinte, aţi fost ales ca să conduceţi. Aţi ales să fiţi condus iar acum este timpul să plecaţi”, a spus acesta, parafrazându-l pe unul dintre părinţii Republicii americane Thomas Paine, care a spus „Condu, urmează sau dă-te la o parte” (Lead, follow or get out of the way).

Romney a câştigat în mare măsură alegerile primare de marţi din Florida, conform predicţiilor şi primelor rezultate difuzate de presa americană.

Cu 73 la sută din buletinele de vot numărate, Mitt Romney a obţinut 47 la sută din voturi, Newt Gingrich 32 la sută, Rick Santorum 13 la sută şi Ron Paul 7 la sută, conform postului de televiziune CNN.

„Mai rămân 46 de state, Donaţi azi şi ajutaţi-ne să învingem Obamneycare” a răspuns, la rândul său, pe contul de Twitter Newt Gingrich. Vorbind despre Obamneycare, Gingrich face referire la reforma asigurărilor de sănătate introdusă de Barack Obama şi inspirată într-o anumită măsură de cea aplicată de Mitt Romney acum câţiva ani în Massachussetts (nord-est) când era guvernatorul statului.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!