Cursurile vor fi suspendate miercuri în şcolile din 12 judeţe şi din Bucureşti

Cursurile vor fi suspendate miercuri, în toate unităţile de învăţământ din 12 judeţe şi din municipiul Bucureşti, a anunţat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Nici marţi elevii nu s-au dus la şcoală din cauza condiţiilor meteo.
Romania TV
06 feb. 2012, 14:53
Cursurile vor fi suspendate miercuri în şcolile din 12 judeţe şi din Bucureşti

Daniel Funeriu a precizat că este vorba despre unităţile de învăţământ din Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Olt, Ilfov, Giurgiu şi municipiul Bucureşti, peste 6.800 de unităţi de învăţământ fiind închise. Toate unităţile de învăţământ vor fi închise miercuri, a mai spus ministrul Funeriu, după semnarea ordinului privind suspendarea cursurilor în cele 12 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Măsura suspendării cursurilor în Bucureşti a fost luată iniţial pentru luni şi marţi, astfel cum anunţase Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

„În urma informaţiilor primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti şi a condiţiilor dificile de acces către unităţile de învăţământ, conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor pentru zilele de 6 şi 7 februarie 2012 în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti”, potrivit unui comunicat de presă al ISMB remis luni dimineaţă.

Inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu, a declarat că nu sunt probleme speciale în şcoli, dar că trebuie curăţate căile de acces spre unităţile de învăţământ.

Ministerul Educaţiei a anunţat anterior că luni sunt suspendate cursurile în 2.667 de unităţi de învăţământ, în judeţele Vrancea, Olt şi Ialomiţa sunt închise toate şcolile, iar în Iaşi, Botoşani şi Galaţi sunt închise toate şcolile din mediul rural.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a solicitat inspectorilor şcolari generali să ia toate măsurile care se impun pentru siguranţa şi confortul elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.

Capitala şi 19 judeţe din sudul şi sud-estul ţării sunt până miercuri dimineaţă sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
Bzi.ro
Ce a putut să facă Andreea Bălan în traficul nebun din București! Vedeta şi-a desfăcut picioarele şi…
Fanatik.ro
Gigantul din Asia care vrea să deschidă o fabrică în România. Vor fi investiții mari și noi locuri de muncă
Capital.ro
România a pierdut o imensitate. A fost legenda țării. Era iubită de regi și președinți
Playtech.ro
Ce se întâmplă în culisele PSD? PNL și USR își împart rămășițele partidului condus de Ciolacu / Surse EXCLUSIVE
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Mesajul ferm al ministrului Daniel David pentru diaspora care amenință că vine să-și ia țara înapoi
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Se închid școlile! Acești elevi trec la cursuri în sistem online
Spynews
Insula mică de lângă Mykonos de a cărei existență știu prea puțini turiști. E locul ideal pentru cei care vor să se bucure de vibe-ul Greciei autentice
Spynews
Fiica Danei Rogoz, Lia, împlinește astăzi 5 ani. Ce urare emoționantă i-a făcut actrița / FOTO
Evz.ro
Data la care vine marele cutremur. Mii de turiști și-au anulat concediile
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Cursul valutar BNR marți, 20 mai 2025: Care sunt cotațiile zilei pentru moneda euro, dolarul american, lira sterlină și gramul de aur
Cancan.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Are un teren, împrumuturi de sute de mii de euro, o mașină din și…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interdicție istorică pentru șoferii pensionari! Se impune limită pentru cei de peste 68 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
"L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
Nicușor Dan și-a dus fiica, astăzi, la școală, păziți de un ofițer SPP. Cum a fost surprins noul președinte al României: „Așa arată normalitatea pe care o merităm!”
MediaFlux
Sorin Grindeanu este noul președinte al PSD! Liderii partidului l-au votat în număr mare pentru preluarea interimatului
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Plantele care te ajuta să dormi mai bine. Se găsesc foarte ușor și le poți pune în dormitor