Curtea Constituţională discută pe 12 iulie contestaţia fostului premier Sorin Grindeanu împotriva moţiunii de cenzură

Curtea Constituțională a României a stabilit pentru 12 iulie termenul la care va discuta solicitarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condițiilor în care au votat senatorii și deputații la moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său.
Filip Stan
30 iun. 2017, 08:31
Curtea Constituţională discută pe 12 iulie contestaţia fostului premier Sorin Grindeanu împotriva moţiunii de cenzură

Sorin Grindeanu a transmis joi o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării de către senatori și deputați a moțiunii de cenzură.

„Având în vedere rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, precum și de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, fără a solicita anularea adoptării moțiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condițiile votării de către senatori și deputați a acestei moțiuni și de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispozițiilor constituționale și legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”, a scris Grindeanu în scrisoarea către CCR.

În același document, Grindeanu amintește că, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 iunie, a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură cu titlul „România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!”, inițiată de PSD și ALDE. Această moțiune a fost adoptată cu 241 de voturi pentru și 10 voturi împotrivă.

„Procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură inițiate de 222 de deputați și senatori, încheiat la sfârșitul ședinței de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, menționează că s-a procedat la ‘verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile'”, arată Grindeanu.

Potrivit lui Grindeanu, s-a putut observa însă că unii parlamentari au votat „la vedere”.

„La ședința comună din data de 21 iunie 2017, așa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfășurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfășurare a votului a arătat faptul că unii deputați și senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile, prevăzută în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului”, spune Grindeanu.

El precizează că exercitarea mandatului de către deputați și senatori trebuie să fie caracterizată de respectarea principiului legalității și al bunei-credințe.

„Fără îndoială, este deasupra oricărei discuții faptul că procedurile derulate la nivelul Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, trebuie să respecte cu strictețe cadrul legal care le reglementează. În egală măsură, exercitarea mandatului de către deputați și senatori, aflați în serviciul poporului, trebuie să fie caracterizată, între alte exigențe, de respectarea principiului legalității și al bunei-credințe, prin exprimarea votului în strictă concordanță cu interesele electoratului care a acordat mandatul respectiv și cu convingerea proprie a parlamentarului. Totodată, deputații și senatorii sunt obligați să respecte prevederile regulamentelor parlamentare”, mai spune Grindeanu.

Sorin Grindeanu arată că nu este lipsită de interes o eventuală completare a Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situația în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare aplicabile.

„Îmi exprim convingerea că o astfel de completare a regulamentului (…) va corespunde exigențelor unui eventual control de constituționalitate realizat în condițiile art. 27 Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (…) Apreciez că modalitatea de exprimare a votului din data de 21 iunie 2017 cu privire la moțiunea de cenzură (…) a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului”, mai afirmă Grindeanu în scrisoare.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”