Verdict în cazul de corupţie al lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam: pedepse foarte mici pentru foştii lideri PSD

Curtea de Apel Brașov a dat joi o primă decizie în dosarul în care foștii grei ai PSD Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc și Ioan Adam sunt judecați pentru fapte de mare corupție privind retrocedarea pretins nelegală a peste 43.000 de hectare de pădure din județul Brașov.
Filip Stan
22 iul. 2021, 15:30
Verdict în cazul de corupţie al lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam: pedepse foarte mici pentru foştii lideri PSD
UPDATE

Cei doi au fost condamnați și anterior la instanța supremă la aceleași pedepse ca și cele stabilite acum de CA Brașov.

Cea mai mare pedeapsă din dosar a fost „încasată„ de fostul judecător care a dictat retrocedare, Ordog Loran, respectiv șapte ani de închsioare cu executare.

Fiul lui Viorel Hrebenciuc, Andrei, a fost condamnat, joi, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru implicarea sa în afacerea judiciară pusă pe roate de Paltin Sturdza privind retrocedarea neleagală a peste 43.000 de hectare de pădure.

Alte condamnări în dosar aplicate de Curtea de Apel Braşov:

* Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) – 7 ani cu executare;

* Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) – 3 ani cu executare;

* Anca Roxana Bularcă (fostă Adam), (fosta soţie a deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) – 2 ani de închisoare cu suspendare.

Totodată, Adam Crăciunescu (fostul director general al Romsilva) a fost achitat.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Ştirea iniţială

Mai întâi, dosarul în care este implicat şi Hrebenciuc a fost judecat la Curtea Supremă, care a dictat și pedepse. Dar verdictul a fost anulat ca urmare unei decizii a CCR ce viza componența completelor de judecată. Așadar, cazul a fost rejudecat, iar la data de 18 iunie, magistrații au ascultat pledoariile finale. Și au fixat un termen pentru data de 22 iulie.

Curtea de Apel Brașov rejudecă pe fond dosarul retrocedării ilegale a celor 43.227 hectare împădurite, drept efect al Curții Constituționale. Începând cu februarie 2020 s-au readministrat o serie de probe și au fost reaudiați o serie de martori, s-a efectuat o expertiză criminalistică, s-au audiat înregistrări, s-au luat declarații unor inculpați, dar au fost declarate nule, pe baza unei alte decizii ale Curții Constituționale a României, interceptările convorbirilor, mesaje sau înregistrări ambientale obținute de procurori cu sprijinul Serviciului Român de Informații.

Ion Rădoi contestă controlul judiciar. Instanţa a amânat pronunţarea pentru vineri
Dosarul de corupție a ajuns la Curtea de Apel Brașov, ca urmare a faptului că inculpații, printre care şi Hrebenciuc, cu înalte funcții de demnitari publici au renunțat la acestea, pentru a nu mai fi judecați de către Înalta Curte de Casație si Justiție.

Menționăm că juriștii Direcției Silvice Bacău și ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, deși au formulat cerere de constituire ca parte civilă, au fost scoși în afara cadrului procesual, în iunie 2020, ca de altfel și procurorii DNA.

„Deși cererea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și a Direcției Silvice Bacău de constituire ca parte civilă în dosar a fost respinsă de Curtea de Apel Brașov în data de 26 iunie 2020 motivat de faptul că statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, sperăm într-o judecată corectă, în care probele existente în cele 63 (LXIII) de dosare anexate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov să fie analizate obiectiv, inclusiv probele propuse prin termenul Ministerul Finanțelor Publice la termenul din 24 iulie 2020”, arată instituția în comunicat.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își exprimă speranța că acest proces reprezintă o șansă pentru menținerea în patrimoniul statului a celor 43.227 hectare păduri de stat și mizează pe profesionalismul reprezentanților Ministerului Public și cei ai Ministerului Finanțelor Publice care, în urma scoaterii juriștilor instituției noastre din cadrul procesual, au apărat interesele și patrimoniul statului român în fața Curții de Apel Brașov.

Viorel Hrebenciuc era numit, în limbaj codificat, „Spitalul”

Numele de cod pe care inculpații din dosarul retrocedărilor ilegale îl foloseau cand vorbeau despre Viorel Hrebenciuc era „Spitalul”, la dosare se referau cu termenul de „plăcinte”, instanțele sau complete de judecată erau „clinici” iar aranjamentele judiciare erau denumite „internări”, potrivit documentelor DNA.

Anchetatorii DNA aratau, într-un document recent transmis instanței supreme, că „din declarația inculpatului Sturdza Paltin Gheorghe și din cuprinsul agendelor personale ale acestuia, rezultă că membrii grupului infracțional aveau un limbaj codificat și îi spuneau lui Hrebenciuc Viorel, SPITALUL”, potrivit Stiripesurse.

În plus, arată anchetatorii, Roxana Adam a indicat că nici solicitarea unei audiențe la nivelul conducerii Tribunalului Sibiu nu ar avea efectul scontat, întrucât în luna februarie 2014 nu se mai pot acorda termene, respectiv „nu se mai fac internări”:

„ADAM ANCA-ROXANA: M-am trezit cu o plăcintă.

ADAM IOAN: Vai de mine! No asta-i de pomină, păi ziceai că-i tocma vara.

ADAM ANCA-ROXANA: Nu, nu are zi.

ADAM IOAN: Păi da… A, credeam că e pă strada… ta..

ADAM ANCA-ROXANA: Nu, nu-i stabilită ziua de plecare.

ADAM IOAN: Păi nu aia… păi asta era ideea că așteaptă cu nerăbdare să vadă când se duce, când îl programează la spital, la operație. Era… era cu sufletu’ la gură.

ADAM ANCA-ROXANA: 20 sau 27 martie.

ADAM IOAN: Mă așa… mă rog era cu sufletu’ la gură că… că el vrea să facă reprogramare după aia să se ducă la directorul spitalului sau să se ducă la cine dracu…

ADAM ANCA-ROXANA: Nu, nu, nu atuncea… nu. Nu pentru că…

ADAM IOAN: Și spitalu’ nu-l poate programa mai repede, măcar mai repede un pic?

ADAM ANCA-ROXANA: Nu poate pentru că dacă-i stabilește regim preferențial te-a făcut praf

ADAM IOAN: Păi nu-i vorba de regim, da dă-l dracu de director.

ADAM ANCA-ROXANA: N-ai, n-ai, n-ai cum, n-ai cum că te face praf, te cântă până la minister.

ADAM IOAN: Nu mă da nu-i nimic…

ADAM ANCA-ROXANA: Tocmai că nu este, nu există nici o urgență, dacă omu’ trebuia operat era altă poveste, da nu e urgență la așa ceva. În condițiile în care…

ADAM IOAN: Poate totuși…

ADAM ANCA-ROXANA: … țara-i în foamete.

ADAM IOAN: … poate găsește domnu’ director ăsta, medicu’ ăsta, directoru’ ăsta, poate găsește o soluție să dea măcar mai repede un pic mă cu vreo săptămână, două dracului.

ADAM ANCA-ROXANA: Mai repede cu o săptămână, două înseamnă decapitarea directorului.

ADAM IOAN: Asta-i de toată pomina, țara asta nu mai are leac mă, să mor eu. 20 ai zis?

ADAM ANCA-ROXANA: 20 sau 27.

ADAM IOAN: 20 … 27 …. Doamne ferește. 20 martie, na ce dracu să… Na, hai treaba lui ce să-i fac să… și n-are nici o șansă să se ducă cu… în audiență cu cerere de… să-l pună mai în față.

ADAM ANCA-ROXANA: Păi nu are cum, nu are cum pentru că în luna februarie nu se pot face internări.

ADAM IOAN: Doamne ferește-mă.”.

Citeşte şi: Ion Rădoi contestă controlul judiciar. Dacă primeşte o decizie favorabilă, ar putea lua legătura cu martorii şi chiar ar putea părăsi ţara

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Cât timp trebuie încălzit motorul mașinii când e ger afară. Sfatul lui Titi Aur pentru toți șoferii: “Atenție, uzurile sunt foarte mari”
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Armata israeliană desfășoară tancuri în Cisiordania după peste două decenii
MediaFlux
Se dau 7.000 de lei pe lună timp de 36 de luni. Românii primesc și un loc de muncă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!