„Dispune strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3263/104/2017 al Tribunalului Olt, la Tribunal Gorj — Secția penală”, se arată în hotărârea Curții de Apel Craiova, care este definitivă.
În dosar, Vâlcov este acuzat de instigare la dare și luare de mită, într-o cauză privind un funcționar de la Oficiul de Cadastru care ar fi primit timp de trei ani mită de la una dintre societățile înființate la inițiativa lui Vâlcov și controlată de acesta. Potrivit procurorilor, Vâlcov a inițiat constituirea a 3 societăți, „care acționau ca un tot unitar” — SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL și SCA Ciobanu și Asociații.
„Întrucât nu răspundeau exigențelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcționar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentația întocmită de către angajații SC Millenium Topographica SRL — având ca activitate cadastru — astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI”, se arată într-un comunicat al Parchetului, potrivit Agerpres.
Darius Vâlcov ar fi exercitat, potrivit documentului citat, „activități de determinare mediată”, în urma cărora doi angajați ai firmei controlată de acesta i-au dat funcționarului OCPI câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012-2015, sumă necuvenită și neevidențiată în actele contabile.