Curtea de Apel Ploieşti a amânat judecarea contestaţiei în cazul mandatului de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiţă

Curtea de Apel Ploieşti a amânat, luni, pentru a doua oară, judecarea contestaţiei la măsura arestului preventiv în lipsă pentru Sebastian Ghiţă, cei care au formulat cererea fiind de această dată avocaţii fostului deputat.
Filip Stan
27 mart. 2017, 13:59
Curtea de Apel Ploieşti a amânat judecarea contestaţiei în cazul mandatului de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiţă

Cauza în care se judecă o contestaţie la mandatul de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă, a fost amânată pentru a doua oară, termenul stabilit fiind 3 aprilie 2017.

Reprezentanţii Curţii de Apel Ploieşti au declarat că judecarea cauzei s-a amânat „având în vedere cererea formulată de avocaţii aleşi ai inculpatului”.

În 20 martie, Curtea de Apel Ploieşti a amânat judecarea contestaţiei la măsura arestului preventiv în lipsă în cazul lui Sebastian Ghiţă, la cererea procurorilor DNA Ploieşti, „având în vedere solicitarea Parchetului de amânare a cauzei pentru a lua la cunoştinţă încheierea atacată, în vederea formulării motivelor de contestaţie”. Acesta a fost prima amânare solicitată în acest caz, scrie Mediafax.

Magistraţii Tribunalului Prahova au decis, în 15 martie, arestarea în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiţă, decizia nefiind definitivă.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, a declarat că judecătorii au dispus arestarea preventivă a lui Ghiţă pentru o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

În cel de-al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă, procurorii DNA Ploieşti au cerut arestarea în lipsă pentru fostul deputat, acesta fiind acuzat de intervenţii contra-cost pentru acordarea unor contracte IT cu statul unor firme, unul dintre cei la care ar fi intervenit fiind fostul premier Victor Ponta.

„În perioada 2007 – 2014, Ghiţă Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanţii SC Siveco România SA şi a primit, în mod indirect de la aceştia suma de 22.872.321,21 lei (bani însuşiţi), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiţi pentru creşterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., pentru aceasta din urmă şi în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la acest agent economic şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro), cu sprijinul reprezentanţilor/angajaţilor S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L. şi S.C. 360 Revolution S.R.L., semnatari ai documentelor, prin simularea unor relaţii comerciale între S.C. Siveco Romania S.A. şi societăţile comerciale menţionate respectiv, constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT, promiţând în schimb că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, CNAS, Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, respectiv promiţând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, miniştrii Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Zsolt Nagy şi Valerian Vreme, miniştrii sănătăţii Eugen Nicolaescu şi Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu SC Siveco România SA”, se arăta în dosar.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Infernul Elenei Lasconi. A umblat pe la mulți doctori
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI