Decizia a fost pronunţată în timp ce în faţa instanţei susţinătorii PDA şi PAS protestau cerând validarea mandatului primarului ales.
Şedinţa CSJ s-a desfăşurat cu uşile închise şi a durat câteva ore.
Instanţa a respins cererea primarului ales, Andrei Năstase, de recuzare a completului de judecători.
Joi, 21 iunie, Curtea de Apel Chişinău a menţinut hotărârea Judecătoriei Chişinău, prin care alegerile locale pentru administraţia capitalei R. Moldova nu sunt considerate valide..
Conform Deschide.md, anul acesta nu mai pot fi organizate alegeri locale, respectiv capitala va fi condusă de un primar interimar. La acest moment, Primăria este condusă de viceprimarul Ruslan Codreanu.