„Admite în principiu recursul declarat de recurenta INSPECŢIA JUDICIARĂ împotriva Hotărârii nr. 14P din 18 decembrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 11/P/2017, precum şi a încheierilor pronunţate în acelaşi dosar la datele de 25 octombrie 2017 (una dată în şedinţa camerei de consiliu şi alta în şedinţă publică), 15 noiembrie 2017 şi 13 decembrie 2017. Fixează termen de judecată a recursului la data de 10 septembrie 2018, cu citarea părţilor”, se arată în decizia instanţei de la începutul acestei săptămâni.
Amintim că, la începutul lunii septembrie 2017, Inspecţia Judiciară a declanşat acţiunea disciplinară faţă de procurorii DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, care şi-ar fi exercitat funcţia cu gravă neglijenţă atunci când au făcut ancheta privind ordonanţa 13, scrie Mediafax.ro.