Decizia survine în contextul în care, în luna martie, Comisia de Concurență și Consum a Australiei (ACCC) a sesizat justiția, denunțând faptul că Nurofen este vândut sub diferite ambalaje în funcție de tipul de probleme tratate, deși ingredientul activ rămâne mereu același, potrivit Agerpres.
Curtea Federală a hotărât că multinaționala cu sediul în Marea Britanie se face vinovată de înșelăciune, prezentând Nurofen în ambalaje diferite care conțin același ingredient, și anume 342 miligrame de lizinat de ibuprofen.
În acest context, instanța a decis retragerea în termen de trei luni a cutiilor de Nurofen vândute pentru tratarea durerilor de spate, migrenelor sau durerilor menstruale.
Compania a negat ca a încercat în mod deliberat să inducă în eroare consumatorii, însă a adăugat că respectă decizia Curții Federale.
O audiere ulterioară va stabili cuantumul amenzii aplicate grupului britanic.
Citeşte şi