Cutremur cu magnitudine 5.2 în Nepal

Cutremur în Nepal. Seismul a avut o magnitudine 5.2, dar s-a produs la o adâncime de doar 10 kilometri. 
Alina Costache
29 mai 2015, 10:31
Cutremur cu magnitudine 5.2 în Nepal

CUTREMUR în Nepal vineri dimienaţă. Nepalul a suferit 274 de replici de peste 4 grade pe scara Richter în urma cutremurului din 25 aprilie, cu o medie de peste opt replici pe zi, potrivit Centrului Național de Seismologie al țării, transmite EFE.

Seismologul-șef al institutului, Lok Bijay Adhikari, a declarat pentru agenția spaniolă de presă că nu se poate preciza numărul ori intensitatea replicilor care se vor mai produce, dar acestea vor continua ani de-a rândul, iar frecvența și efectele lor se vor diminua treptat. 

‘Am informat deja despre mai bine de 20.000 de replici mai mici de 4 grade pe scara Richter’, a mai spus Adhikari. Dat fiind faptul că Nepalul se află într-o zonă cu puternică activitate seismică, posibilitățile de a suferi astfel de episoade sunt mai mari decât în cazul altor țări, a adăugat acesta. 

Seismul din 25 aprilie, al cărui epicentru s-a aflat în districtul Gorkha, a fost urmat de replici mai ales în districtele Dolakha și Sindhupalchok (nord-vest). 

Potrivit Ministerului de Interne, 8.676 de persoane și-au pierdut viața și 21.952 au fost rănite ca urmare a seismului. 

Peste 500.000 de locuințe au fost avariate sau distruse de acest cutremur, cel mai grav din istoria recentă a țării și cel mai devastator din regiune după cel care a avut loc în 2005 în Kashmir, care a ucis 84.000 de persoane. 

 
 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Leguma din România pentru care străinii sunt în stare să stea la coadă. Mulți abia o așteaptă și îi recunosc gustul și calitățile nutritive deosebite. Suprafața cultivabilă s-a înjumătățit, iar producția a atins cel mai mic nivel
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Decizie fără precedent în România. Teamă de pană majoră de curent
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rugăciuni de Paște. Ce să rostești în această perioadă sfântă?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul