Cutremurul a avut loc la ora locală 9.14 (3.14, ora României), la aproximativ 150 de kilometri sud-est de oraşul Katsuura, a precizat USGS.
Niciun pericol de tsunami nu exista, a anunţat Agenţia japoneză de meteorologie, potrivit căreia seismul a avut o intensitate de 6,5.
Japonia, care se află în zona în care se întâlnesc patru plăci tectonice, este afectată anual de peste 20% dintre cele mai puternice cutremure din lume, potrivit news.ro.
Citeşte şi Vasile Dîncu: Bucureştiul este capitala europeană cu cea mai mare vulnerabilitate la cutremure VIDEO
Japonezii sunt în continuare sensibili faţă de riscul unor tsunami, după cel declanşat de un cutremur în martie 2011, soldat cu aproximativ 18.500 de morţi, care a antrenat un accident nuclear la Fukushima.
Arhipelagul a fost afectat în aprilie de o serie de cutremure puternice în regiunea Kumamoto (sud-vest), soldate cu aproximativ 50 de morţi.