CUTREMUR în Pakistan. În ziua de 07 Octombrie 2021, la ora 01:01:05 (ora locală a României), s-a produs în PAKISTAN un cutremur semnificativ cu magnitudinea mb 5.7, la adâncimea de 10 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 142km E de Quetta, 164km N de Jacobabad, 201km N de Shikarpur, 218km V de Dera Ghazi Khan, 232km N de Sukkur, 233km NV de Saddiqabad, 237km NV de Rahim Yar Khan, 245km N de Larkana, 271km V de Muzaffargarh, anunţă INFP.
Sesimul vine la scurt timp după un alt seism cu magnitudine peste 6. Bilanţulmorţilor este mai mare de 23, conform presei locale.
Cutremur devastator în Pakistan. Sunt cel puţin 20 de morţi VIDEO
”Primim informaţii că 20 de persoane au murit în urma cutremurului. Operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare”, a declarat pentru AFP ministrul de Interne al provinciei Baluchistan, Zia ullah Langau, scrie Agerpres.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii clădirilor se află și o femeie şi şase copii. Autoritățile se tem că numărul morților este mai mare.
Au fost provocate alunecări de teren și mai multe case din regiune au fost avariate, a declarat Naseer Ahmed Nasir, directorul general al Autorității Naționale regionale de Gestionare a Dezastrelor, potrivit ziarului Dawn.
Cutremur cu magnitudine 5.2 la o adâncime de doar 10 km
Cutremurul, cu magnitudinea 5,7 s-a produs la o adâncime de 20 km, la 22:01 GMT (joi, ora locală 03:01), potrivit Institutului seismologic american USGS.
Seismul a avut loc într-o regiune muntoasă, la aproximativ 430 de mile sud-vest de capitala Islamabad. Zona este cunoscută pentru numeroasele sale mine de cărbune.