Cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul din Vrancea

Cutremur cu magnitudinea 2,9. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc vineri seara, la ora 22.32 în judeţul Buzău.

Acesta a avut magnitudinea 2,9 şi s-a produs la adâncimea de 131 de kilometri.

Cutremurul a avut loc în apropierea oraşelor Ploieşti (64 km), Braşov (65 km), Bucureşti (116 km), Brăila (126 km), Galaţi (129 km), anunţă INFP.

În seara zilei de vineri 4 martie 1977, România a fost zguduită de un puternic cutremur cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, având epicentrul în Munţii Vrancei. Precedentul mare seism din secolul al XX-lea produs în România avusese loc la 10 noiembrie 1940, având o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter.

Alte articole

Cutremur cu magnitudine 5.3, s-a simţit în trei ţări

Roi de cutremure puternice în Cuba. Cel mai mare a avut magnitudine aproape 7: „S-au simţit în toată ţara, oamenii au ieşit pe străzi”

Lista adăposturilor şi buncărelor din România. Unde te poţi ascunde în caz de război
Cutremurul din 4 martie 1977, produs la ora 21.21, a avut o magnitudine Mw (magnitudine-moment) de 7,4 şi s-a produs la o adâncime de 94 km, se aminteşte într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) din 25 februarie 2022. Cutremurul a provocat cele mai mari pagube produse de un fenomen natural din istoria României: la nivel naţional 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa (1.424 în Bucureşti) şi 11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în Bucureşti). Un număr de 32 de clădiri de înălţime mare sau medie s-au prăbuşit în Capitală, 32.900 de locuinţe au fost grav avariate la nivel naţional, aproximativ 200.000 de oameni fiind direct afectaţi, potrivit comunicatului menţionat.

„Primele ştiri parvenite în străinătate despre cutremur au avut două surse principale. Cea dintâi au constituit-o informaţiile provenind direct din România, pe canalele oficiale româneşti, prin declaraţiile unor ambasade având sediul în Bucureşti, prin relatările unor martori oculari, reluate de posturile de radio şi televiziune, de ziare şi alte organe de presă, de toate agenţiile naţionale şi internaţionale de presă. A doua sursă au constituit-o staţiile seismice de diferite tipuri dispuse în cele mai diferite puncte ale globului care, datorită energiei seismice colosale eliberată din adâncurile focarului vrâncean şi forţei uriaşe a exploziei provocate de ruptura plăcilor tectonice aflată la originea cutremurului, au putut măsura cu mare precizie parametrii şocului seismic principal, parametri care arătau că a avut loc cel mai puternic cutremur de pământ din acest secol dintr-o zonă populată a Europei: 7,2 – 7,3 pe scara de magnitudine Richter”, se arată în cartea „4 martie 1977. Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur” (coordonator Aristide Buhoiu, Editura Junimea, Iaşi, 1977).

Cutremur puternic vineri dimineaţă, mai multe locuinţe avariate şi oameni prinşi sub dărâmături VIDEO
Astfel, cutremurul a fost înregistrat cu o mare acurateţe de staţiile seismice de pe teritoriile ţărilor vecine sau apropiate, dar şi de centrele seismologice aflate la distanţe mari şi foarte mari, precum Serviciul geologic al SUA din Colorado, Centrul seismic european mediteraneean din Strasbourg (Franţa), Institutul de geofizică din Karlsruhe (Germania), Institutul de fizică a Pământului din Moscova, staţiile seismice din RP Chineză ş.a., se menţionează în cartea citată mai sus.

Numeroase agenţii naţionale şi internaţionale de presă şi-au întrerupt emisiunile obişnuite pentru a informa cu prioritate, sub indicativul „Urgent”, despre violentul cutremur de pământ care se produsese în România, relevând faptul că, din cauza forţei sale neobişnuit de mari, fenomenul seismic a fost resimţit, sub forme diferite, la distanţe considerabile de graniţele româneşti. Într-o telegramă a Agenţiei Associated Press se arăta: „Unul din cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată în Europa a devastat Bucureştiul, distrugând clădiri, deformând străzile şi scoţând în stradă mii de cetăţeni înspăimântaţi” („4 martie 1977. Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur”, Editura Junimea, Iaşi, 1977).

Puternicul seism din 4 martie 1977 a provocat prăbuşirea sau avarierea gravă a sute de imobile, sub ruinele cărora au fost prinse mii de victime, precum şi avarierea a mii de alte clădiri de locuinţe, unităţi spitaliceşti, şcoli şi instituţii de învăţământ superior, grădiniţe, creşe de copii, cămine internat, aşezăminte culturale, monumente istorice. Cel mai grav afectate au fost municipiul Bucureşti, regiunea de sud şi cea de est a ţării.

Dintre imobilele prăbuşite în Bucureşti amintim: blocurile de pe bd. Magheru şi bd. Nicolae Bălcescu, blocul de pe strada Colonadelor, blocul aflat lângă hotelul ”Lido”, o clădire de pe strada Ion Ghica, un bloc de pe strada Ion Brezoianu, un bloc de pe strada Tudor Arghezi, un bloc de pe strada Hristo Botev, un imobil de pe strada Alexandru Sahia, blocul din strada Moşilor nr. 135, un imobil din strada Galaţi, blocul de la intersecţia bd. Ştefan cel Mare cu strada Lizeanu, un bloc din cartierul Militari. S-a prăbuşit, de asemenea, clădirea nouă a Centrului de calcul aparţinând Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, din apropiere de Gara de Nord. Tot în Bucureşti, Spitalul Fundeni şi Spitalul de Urgenţă au suferit avarii importante şi a trebuit să fie evacuate. La Spitalul de Urgenţă, unda de şoc a seismului a produs avarii la una dintre structurile de rezistenţă dintr-o aripă a clădirii, ceea ce a determinat evacuarea bolnavilor chiar în noaptea zilei de 4 martie.

În ţară, cele mai afectate judeţe au fost Teleorman, Dolj, Ilfov, Prahova, Iaşi, Vaslui, Buzău, Vrancea. Numeroase clădiri din Buzău, Ploieşti, Craiova, Zimnicea, Alexandria, Focşani, Iaşi, Bârlad, Vaslui şi alte localităţi au suferit avarii grave.

La 5 martie 1977, a doua zi după producerea cutremurului, a fost instituită, prin Decret prezidenţial, starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 5 martie, preşedintele Nicolae Ceauşescu a revenit în ţară din vizita pe care o efectua în Republica Federală Nigeria.

Pe primul plan s-a aflat urgentarea scoaterii tuturor victimelor cutremurului de sub dărâmături, identificarea tuturor locuinţelor şi a clădirilor publice cu avarii, în vederea evacuării lor imediate, după cum relata ziarul ”Scânteia” în ediţia din 6 martie 1977. Au fost luate măsuri pentru asigurarea cazării sinistraţilor, în acest scop stabilindu-se închiderea temporară a unor institute de învăţământ superior şi punerea la dispoziţia populaţiei sinistrate a căminelor studenţeşti. În Bucureşti şi în alte localităţi din ţară unde s-au produs avarii ale clădirilor şi ale reţelei de distribuire a gazelor, a fost oprită, provizoriu, aprovizionarea cu gaze naturale, pentru a se evita producerea unor explozii şi incendii.

În toate punctele din Bucureşti unde s-au prăbuşit imobile au acţionat ostaşi, studenţi, echipe de specialişti, cascadori, cadre sanitare, dar şi simpli cetăţeni veniţi să ajute la operaţiunile de salvare. Mulţi dintre aceştia au lucrat fără întrerupere zi şi noapte la degajarea ruinelor. ”Alături de medici, în Capitală participă la salvarea vieţii răniţilor şi studenţii anilor V şi VI ai Facultăţii de medicină generală”, relata şi ziarul ”România liberă” din 7 martie 1977.

AGERPRES a relatat pe larg despre acţiunile de salvare de sub ruine a victimelor cutremurului.

”(…) Acolo unde mai există şanse de a se găsi supravieţuitori, se lucrează cu mâna, evitându-se folosirea utilajelor grele. Om lângă om, umăr la umăr, lucrează aici neîntrerupt, ziua şi noaptea. Se ia cărămidă cu cărămidă, fiecare bucată de moloz, pentru a evita surparea ruinelor (…)”, se arăta într-o ştire AGERPRES din data de 7 martie 1977.

”Directori de spitale suprasolicitaţi, medici cu ochii înroşiţi de nesomn, abia ieşiţi din sala de operaţie, ori chemaţi grabnic pentru alte intervenţii, chirurgi lucrând, în primele ore ale catastrofei, la lumina lumânărilor sau a lămpilor petromax (…) În noaptea absurdă din 4-5 martie, ca şi în cele care au urmat, medicii au fost cu toţii la datorie. Mulţi dintre ei s-au prezentat la post după primele momente ce au urmat cataclismului. Ei au primit un ajutor substanţial din partea colegilor din provincie (…), precum şi din partea studenţilor Facultăţii de Medicină, care au făcut perfuzii, au cărat brancarde (…)” (AGERPRES, 10 martie 1977). Imediat după seism şi în tot cursul perioadei de necesitate, numeroase persoane din Capitală şi din întreaga ţară s-au oferit să doneze sânge. ”Pentru a dispune mereu de sânge proaspăt s-a trecut la pogramarea eşalonată a recoltărilor. Acţiunea continuă zilnic în strânsă legătură cu nevoile spitalelor, cu capacitatea aparaturii de conservare şi cu durata de valabilitate a acestui preţios medicament biologic (….).” (AGERPRES, 14 martie 1977).

Într-o ştire din 9 martie 1977, AGERPRES relata despre analiza primară a caracteristicilor cutremurului din 4 martie a.c., care fusese recent încheiată de Centrul de Fizica Pământului şi Seismologie din România, în colaborare cu Institutul de Geologie-Geofizică: ”Concluziile care se desprind demonstrează pregnant că mişcarea tectonică din 4 martie întruneşte toate elementele ce caracterizează cutremurele cu epicentrul în Munţii Vrancei, seismele de acest gen fiind de mare adâncime, cu şoc foarte puternic în prima sa manifestare. (….) Istoricul seismelor care au avut loc în ţara noastră, statistica pe ultimii 500 de ani constituie tot atâtea argumente care atestă permanenţa acestor caracteristici ale cutremurelor din regiunea Vrancei. În 1802, cutremurul principal, cu o magnitudine de 7,4 pe scara Richter, a fost urmat de o serie de replici tot mai slabe. Elemente asemănătoare de manifestare şi desfăşurare le-a prezentat şi seismul din 1940. Şocul principal de magnitudine – 7,4, de la 10 noiembrie 1940, nu s-a mai repetat, replicile care au durat până la sfârşitul lunii nedepăşind 5,5 pe scara Richter. Astfel de caracteristici întruneşte şi cutremurul de vineri seară, de 7,2 grade pe scara Richter, care a fost urmat, la scurt timp, chiar în noaptea de 4 spre 5 martie, de o serie de replici cu o intensitate atât de slabă, magnitudinea lor nedepăşind 4,5 grade, încât nu au fost înregistrate decât de seismografe, nefiind percepute de populaţie. Asemenea replici de mică intensitate ale cutremurului din 4 martie specifice seismelor de mare adâncime din Vrancea au continuat şi în zilele de 5-8 martie, perioadă în care frecvenţa lor a scăzut progresiv”.

Începând cu 8 martie, atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării, întreaga reţea de învăţământ şi-a reluat activitatea. Prin Decret prezidenţial, începând cu data de 10 martie 1977, a încetat starea de necesitate instituită pe teritoriul ţării, cu excepţia municipiului Bucureşti, precum şi a unităţilor sistemului de telecomunicaţii şi al Radioteleviziunii. Printr-un nou Decret prezidenţial, începând cu data de 15 martie 1977, starea de necesitate a încetat şi în municipiul Bucureşti, precum şi în unităţile sistemului de telecomunicaţii şi al Radioteleviziunii. ”Lucrătorii din transporturi şi telecomunicaţii depun mari eforturi pentru restabilirea cât mai grabnică şi integrală a comunicaţiilor feroviare, rutiere, precum şi pentru funcţionarea normală a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii”, scria AGERPRES la 9 martie 1977, informând, totodată, că, potrivit Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, ”în prezent circulaţia feroviară este deschisă pe toate liniile (…)”.

Cutremurul din România a stârnit un larg ecou în întreaga lume. ”Guverne, conducători de state, organizaţii naţionale şi organizaţii internaţionale, firme şi oameni de afaceri, persoane particulare din alte ţări îşi exprimă sentimentele de solidaritate cu poporul român, oferind ajutoare în medicamente, aparatură medicală, alimente, bani, instalaţii industriale.” (AGERPRES, 10 martie 1977).

Au fost salvaţi de sub dărâmături, în condiţii adesea dramatice, numeroşi supravieţuitori. Amintim, în acest sens, câteva cazuri: Floarea Iordache, scoasă de sub ruinele blocului ”Scala” după 65 de ore de la producerea seismului; fetiţa Gabriela Corduneanu, scoasă de sub ruinele blocului din str. Ion Ghica la 7 martie; Livia Negoescu, salvată din ruinele blocului din str. Arghezi după 130 de ore; Elena Enache, la blocul din str. Al. Sahia, după ce a stat mai bine de 187 de ore sub dărâmături; Sorin Crainic, după ce a stat 253 de ore sub ruinele blocului ”Continental”. În primele rânduri ale operaţiunilor de salvare s-au aflat şi cascadorii, printre aceştia numărându-se Mircea Pascu şi Tudor Stavru. Acesta din urmă avea să-şi piardă viaţa la o intervenţie de la blocul ”Nestor”.

La 14 martie 1977, AGERPRES informa că ”numărul total al celor decedaţi până luni 14 martie, ora 18,00, este de 1.541, din care 1.391 în Capitală şi 150 în restul ţării. Numărul celor decedaţi în Capitală include şi 157 de persoane care au încetat din viaţă în spitale în urma rănilor şi afecţiunilor grave ce le-au fost pricinuite de seism, cu toate îngrijirile deosebite acordate de cadrele medicale pentru a le salva”. Numărul final al persoanelor decedate în urma seismului avea să ajungă, ulterior, la 1.578.

În urma cutremurului din 4 martie 1977, şi-au pierdut viaţa multe personalităţi ale vieţii culturale, artistice şi ştiinţifice, dintre care îi amintim pe: Anatol Emilian Baconsky, Savin Bratu, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Tudor Dumitrescu, Toma Caragiu, Doina Badea, Alexandru Bocăneţ, Eliza Petrăchescu, Liviu Popa, Mihaela Mărăcineanu, fizicienii acad. Florin Ciorăscu şi acad. Paul C. Petrescu ş.a. AGERPRES/(Documentare – Ruxandra Bratu; redactor Arhivă foto: Mihaela Tufega; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)