Un cutremur cu magnitudine sub 3 s-a produs luni dimineaţă în zona Vrancea-Buzău. Potrivit infp.ro, cutremurul s-a produs la o adâncime de 119 kilometri în apropierea localităţilor Covasna (43 km),Ramnicu Sarat (44 km), Focsani (50 km), Buzau (54 km), Targu Secuiesc (57 km).
Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter, produs sâmbătă dimineaţă, la ora 9,24 UTC (12,24 ora României) în Marea Egee, s-a resimţit şi în România.
‘Cutremurul nu este din România, este din Marea Egee şi s-a resimţit şi în România în partea sudică mai ales’, a precizat directorul Institutului Naţional de Fizica Pământului, Constantin Ionescu, la România TV.
Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la o adâncime de 80 km.
De la începutul acestei luni, în România au avut loc zece cutremure, opt în Vrancea, unul în Banat, judeţul Timiş, şi unul în Transilvania, Hunedoara, cu magnitudinea între 2,5 şi 3,8 grade pe Richter. De asemenea, pe 8 mai a avut loc un seism de 3,6 grade în Serbia, care s-a resimţit şi în România.