Stadionul Wembley urmează să găzduiască semifinalele şi finala turneului european. Miniştrii din Marea Britanie discută acum o propunere de scutire de carantină pentru oficialii UEFA şi FIFA, precum şi pentru politicienii, sponsorii şi reprezentanţii ai deţinătorilor de drepturi TV invitaţi, după cum scrie Daily Mail. În situaţia actuală, este necesară o izolare de zece zile pentru persoanele care sosesc în UK din ţări care se află pe lista galbenă sau pe cea roşie şi, pentru a înrăutăţi lucrurile, fiecare ţară reprezentată la turneul finlal al Campionatului European se află în prezent pe lista galbenă din Marea Britanie (în afară de Turcia, care se află pe lista roşie). Scutirea de carantină l-ar permite celor 2.500 de VIP-uri să asiste pe Wembley la meciurile din fazele eliminatorii.
Anglia s-a găsit într-o situaţie similară la finala Ligii Campionilor 2020-2021. UEFA a decis să mute ultimul act de la Istanbul după ce Turcia a fost plasată de Marea Britanie pe lista roşie a ţărilor afectate de pandemia de coronavirus, ceea ce înseamna că persoanele revenite de la Istanbul ar fi trebuit să intre în carantină. Anglia era favorită să găzduiască găzdui finala relocată după ce Manchester City şi Chelsea s-au calificat în ultimul act. Cu toate acestea, UEFA, oficialii guvernamentali şi federaţia engleză nu au reuşit să ajungă la un acord cuprivire la scutirea de carantină pentru sponsori, VIP şi reprezentanţi ai deţinătorilor de drepturi. Drept urmare, finala Ligii Campionilor a avut loc în Portugalia, la Porto, cu 6.000 de fani de fiecare club în tribune.
În cazul în care miniştrii vor decide împotriva scutirii, UEFA va muta finala Euro 2020 la Budapesta, în Ungaria, ţară care nu va avea restricţii la frontieră în Zona Schengen, începând de săptămâna viitoare.
De asemenea, Budapesta va avea capacitatea de a umple Puskas Arena la capacitatea maximă şi de a le permite fanilor să meargă la restaurante şi baruri înaintea finalei care va avea loc în iulie.
În schimb, Wembley poate fi ocupat doar la 50 la sută din capacitatea sa de 90.000 de locuri pentru semifinale şi finală în această vară, indiferent de excepţia de la carantină.
Scutirea de la carantină ar spori şansele Angliei e a găzdui Cupa Mondială din 2030, deoarece i-ar permite lui Boris Johnson să întâlnească personalităţi de rang înalt ale UEFA. Aceste întâlniri i-ar oferi prim-ministrului posibilitatea de a-şi asigura susţinerea necesară pentru a organiza primul turneu internaţional major din 1996.
Pe de altă parte, decizia de a relaxa restricţiile pentru Euro 2020 ar putea provoca controverse în rândul publicului britanic, după ce anul trecut i s-a restricţionat plecarea în vacanţă, anul trecut.
Joi, directorul turneului final, Martin Kallen, a declarat că UEFA este în discuţii cu autorităţile britanice pentru a ridica restricţiile chiar şi pentru suporterii echipelor calificate în semifinale.
„Suntem în discuţie pentru fazele finale, în special pentru semifinale şi finală. Discutăm în fiecare zi cu autorităţile locale, dar sperăm să ajungem la un rezultat bun cu guvernul. În acest moment, este prea devreme pentru a spune, dar am primit semnale că ar putea fi posibil. Dar este prea devreme pentru a da un răspuns clar”, a explicat el.