Seismul a fost înregistrat la ora locală 08.20, la aproape 15 kilometri nord de oraşul Anchorage, cel mai mare din statul american Alaska, în care trăiesc 300.000 de locuitori, potrivit USGS.
În urma seismului, mai multe şosele s-au surpat, iar numeroase clădiri şi locuinţe au suferit pagube materiale.
„Avem o problemă gravă de infrastructură în Anchorage. Multe case şi clădiri au suferit pagube. Multe drumuri şi poduri sunt închise”, a anunţat Departamentul de Poliţie din Anchorage într-un comunicat.
Aeroportul din oraş a fost evacuat.
Reţelele de socializare au fost invadate de imagini din timpul seismului, dar şi cu pagubele provocate de mişcarea telurică extrem de puternică.
Seismul a fost urmat de numeroase replici.