Cel puţin şapte morţi într-un cutremur puternic din estul Afganistanului. S-a simţit până în India

Cel puţin şapte persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite, în urma cutremurului cu magnitudinea de 5.7 care a afectat miercuri sud-estul Afganistanului, au anunţat autorităţile locale într-un prim bilanţ.
Alina Costache
24 apr. 2013, 09:57
Cel puţin şapte morţi într-un cutremur puternic din estul Afganistanului. S-a simţit până în India

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs miercuri în estul Afganistanului, au anunţat autorităţile pakistaneze. Seismul a fost resimţit în zone din India, inclusiv în capitala New Delhi şi în Kashmir, unde clădirile s-au mişcat timp de mai multe secunde, potrivit Mediafax.

Epicentrul a fost localizat la 25 de kilometri de Jalalabad, mare oraş din sud-estul ţării, în apropiere de frontiera pakistaneză, a provocat moartea a şase persoane şi rănirea altor 75 în provincia Nangarhar şi un mort în regiunea vecină Kunar, potrivit oficialilor locali.

Seismul s-a produs la o adâncime de 65 de kilometri şi a fost resimţit şi în ţările vecine, precum Pakistan. Această ţară a fost zguduită săptămâna trecută de un cutremur cu magnitudinea de 7.8 care a avut loc în Iran şi care a făcut sute de victime. 

 

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care își pot schimba viața complet până la primăvară. Soarta le surâde acestor 3 nativi, chiar din această săptămână
Capital.ro
S-a dat ordinul în România. A devenit obligatoriu de la 1 ianuarie 2025. Trebuie să depuneți documentul
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Încăierare între vedetele FCSB-lui. Tensiunea a explodat în cantonament din Antalya
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Testul pe care ar trebui să-l facă orice șofer. Cum reduci consumul de motorină sau benzină
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nicușor Dan și uluitorul său program: omul acesta chiar nu muncește! Primarul General și candidatul la Președinție e unul dintre cei mai relaxați bugetari
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Reorganizarea teritorială a României. Județele care dispar. Cum va arăta noua hartă
StirileBZI
Mesaj de la o benzinărie din Bulgaria pentru șoferii români: Cât câștigați la un plin de carburant
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Autoritățile sud-coreene încearcă din nou arestarea președintelui Yoon Suk Yeol
MediaFlux
LOVITURĂ pentru pensionari. Ministrul a spus clar: NU SUNT BANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane