Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunţat că un cutremur s-a produs, vineri, la ora 10:42:47, în Zona seismica Vrancea, judeţul Vrancea.
Seismul a avut magnitudinea 3.2 pe scara Richter şi a fost înregistrat la adancimea de 123 de kilometri.
„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Odobeşti (41km), Panciu (47km), Râmnicu Sărat (52km), Oneşti (53km), Nehoiu (54km)”, au transmis specialiştii.
Un alt seism a avut loc în judeţul Vrancea în noaptea de joi spre vineri, la ora 01:17:35. Acesta a avut magnitudinea de 2,1 grade şi s-a produs la o adâncime de 71 de kilometri.
Cel mai puternic cutremur de la începutul acestui an s-a înregistrat în 25 aprilie.
Cutremurul a avut magnitudinea 4,6 şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: Covasna (12 kilometri), Întorsura Buzăului (25 de kilometri, Târgu Secuiesc (27 de kilometri), Nehoiu (35 de kilometri) şi Sfîntu Gheorghe (52 de kilometri).