Potrivit unor lucrători umanitari, 32 de persoane au murit de foame – în ultima lună – în acest oraş de 42.000 de locuitori, situat în apropiere de frontiera cu Libanul, în sud-vestul Siriei.
Un spital de campanie şi o echipă din cadrul Semilunei Roşii arabe siriene au pornit către Madaya după ce au obţinut o undă verde din partea Guvernului de la Damasc, iar o campanie de vaccinare este prevăzută în oraş săptămâna viitoare, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Două convoaie cu ajutoare au ajuns deja în oraş săptămâna aceasta. ONU a anunţat că alt convoi urmează să ajungă săptămâna viitoare la Madaya şi că oraşele Al Foua şi Kefraya – asediate de către rebeli -, în provincia Idleb, urmează să fie şi ele aprovizionate.
Unicef a confirmat vineri, într-un comunicat, că unele „cazuri grave de subalimentaţie au fost constate în rândul copiilor” din Madaya.
Un purtător de cuvânt Unicef, Christophe Boulierac, a precizat într-o conferinţă de presă, la Geneva, că organizaţia sa şi OMS au putut consulta 25 de copii în vârstă de mai puţin de cinci ani şi că 22 dintre ei prezintă semne de subalimentaţie gravă sau moderată. Toţi urmau tratamente.
Dintre alţi zece copii cu vârste cuprinse între şase şi 18 ani, şase prezentau semne de subalimentaţie gravă, a continuat el.
Unicef a asistat, de asemenea, la moartea unui adolescent în vârstă de 16 ani, grav subalimentat. Alt adolescent, în vârstă de 17 ani, se afla într-o stare extrem de gravă, iar viaţa îi era în pericol, a adăugat Boulierac.
„Acte atroce”
„Copiii sunt toţi palizi şi slabi, merg şi vorbesc doar cu dificultate, dinţii le sunt negri, gingiile le sângerează, au nenumărate probleme cu pielea, părul, unghiile, dinţii”, a declarat Abeer Pamuk de la organizaţia SOS Satele Copiilor.
„Ei au supravieţuit mâncând iarbă. Unele familii ne-au spus că au mâncat pisici”, a continuat ea. „Mulţi oameni au dat somnifere copiilor cărora le era foame şi nu se mai opreau din plâns”, a adăugat Pamuk.
Ea a adăugat că grupul ei urma să încerce să evacueze copiii abandonaţi de la Madaya către centre de îngrijire de la Damasc.
O purtătoare de cuvânt a Programului Alimentar Mondial (PAM), Bettina Luescher, a anunţat că o comisie de ajutorare a oraşului Madaya a furnizat date despre consecinţele foametei în oraş, date pe care PAM nu le-a putut verifica.
„Nutriţionista noastră (…) spune că este clar că situaţia, din punct de vedere alimentar, este foarte proastă, că adulţii sunt foarte emaciaţi. Potrivit unui membru al Comisiei de Ajutorare, 32 de persoane au murit de foame în ultima lună”, a declarat ea.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, trei persoane aflate în stare critică au fost evacuate vineri de la Kefraya şi Al Foua către Latakia, un oraş de pe coasta mediteraneeană aflat sub controlul Guvernului.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a acuzat joi părţile aflate în conflict în Siria – în special Guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad – că se livrează unor „acte atroce” împotriva civililor.
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Geneva, Rupert Colville, un purtător de cuvânt al ONU pentru drepturile omului, nu a exclus ca unele dintre aceste fapte să fie încadrate drept crime crime împotriva umanităţii.