Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, potrivit Basilica.ro. În cuvântul rostit, acesta a portretizat caracterul de misiune al preotului ca slujitor al Sfântului Altar, dar şi ca părinte duhovnicesc.
„Misiunea preoţească este slujire de jertfă cu preţul vieţii noastre, iar acest lucru vrea ca Dumnezeu să ne atenţioneze şi să ne înveţe pe noi cum trebuie să slujim ca cei ce suntem slujitorii Lui. Părintele Petru a slujit cu toată fiinţa sufletului său. Mulţimea de preoţi şi credincioşi arată cine a fost părintele Petru şi familia lui”, a spus IPS Pimen.
„Ştim din cărţile de zidire sufletească, şi îndeosebi din Pateric, că în ce fapte te va găsi moartea, în acele fapte vei fi judecat. Fapta în care a fost găsit părintele Petru Gavril este cea a pelerinajului. Să ne găsească sfârşitul vieţii noastre cu sufletul îndreptat către cele sfinte”, a spus IPS Pimen la slujba de înmormântare a părintelui Petru Gavril.